Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Proiectul GRAȚIERII unor pedepse, pe masa Comisiei Juridice

comisia juridica senat

Proiectul de lege pentru graţierea unor pedepse şi a unor măsuri educative privative de libertate, iniţiat de Guvern, va fi dezbătut marţi, începând cu ora 14,00, în Comisia juridică a Senatului.

La acest proiect de lege, preşedintele Comisiei juridice, Şerban Nicolae, a depus luni o serie de amendamente care prevăd, printre altele, că se graţiază în întregime pedepsele cu închisoarea de până la trei ani inclusiv şi pedepsele de până la şapte ani inclusiv, a căror executare a început, iar restul rămas de efectuat este mai mic de trei ani; parţial, cu trei ani, pedepsele de până la şapte ani inclusiv, a căror efectuare a început, iar restul rămas de efectuat este mai mare de patru ani.

Citește și: Direcția Antifraudă, în pragul desființării

De asemenea, se graţiază parţial trei pătrimi din restul rămas neexecutat din pedepsele de până la zece ani inclusiv, a căror executare a început, iar restul rămas de executat este mai mic de patru ani; parţial, jumătate din restul rămas de executat din pedepsele de până la zece ani inclusiv, a căror executare a început, iar restul rămas de executat este mai mare de patru ani, anunță Agerpres.

Şerban Nicolae consideră că de proiectul de lege pentru graţierea unor pedepse în varianta amendată de el ar putea beneficia aproximativ 2.700 de persoane.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.