Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Lorena Balaci în staful administrativ al Centrului de Copii şi Juniori al clubului Universitatea Craiova

wikipedia

Lorena Balaci a fost cooptată, vineri, în staful administrativ al Centrului de Copii şi Juniori al clubului Universitatea Craiova.

“Este o provocare pentru mine tot ce se întâmplă. Acum opt ani, pe 1 august, semnam cu Juventus Bucureşti fix pe aceeaşi poziţie pe care am semnat şi pentru Unversitatea Craiova. Venirea mea aici mă obligă foarte tare. Sunt convinsă că oamenii aşteaptă de la mine minuni, dar eu sunt un om. Ce pot să promit este că m-am întors pentru că am o datorie morală faţă de oraşul în care m-am născut şi am o datorie morală faţă de numele pe care îl port”, a declarat Lorena Balaci într-o conferinţă de presă, conform news.ro

Ea a explicat şi cu ce se va ocupa mai exact la gruparea olteană: “Orice club de fotbal este o piramidă. Eu mă ocup fix de baza piramidei, tot ce înseamnă fotbalul pe teren redus, copii până la vârsta de 12 ani, plus fotbalul feminin”.

Lorena Balaci este fiica legendarului Ilie Balaci.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.