Premium
De-a lungul timpului, doi episcopi și un mitropolit, toți legați de județul Vâlcea, au fost adepții blestemelor. Fiecare dintre ei a ales această formă de manifestare din motive diferite.
Prin 1710, Episcopul Râmnicului de la acea vreme, Damaschin îi blestema pe cei care mințeau și luau mită.
Un secol și jumătate mai târziu, pe când era Episcop al Râmnicului Noul Severin, Sfântul Calinic de la Cernica afurisea femeile care îndrăzneau să treacă de piatra de hotar pusă ca interdicție spre un lăcaș de cult unic în țara noastră, cu rânduieli precum cele de pe Muntele Athos - Mănăstirea Frăsinei.
După un alt secol și jumătate, ÎPS Irineu - mitropolitul Olteniei timpurilor noastre, vâlcean de origine, îi afurisește deopotrivă pe preoții / călugării și credincioșii care îndrăznesc să calce într-o biserică pe care tot el a închis-o, după aproape opt decenii de funcționare, legată de aceeași Mănăstire Frăsinei din Muereasca – Vâlcea.
Conducere prin blesteme
Circulația blestemului arhieresc, prin intermediul cărților de blestem redactate în greacă, slavonă sau română, a fost atestată încă din secolul al XVI-lea, dar el a reprezentat una dintre formele de manifestare ale autorității bisericești încă din primele veacuri creștine.
Pentru a-și întări autoritatea, unii domni, în cadrul soboarelor sau divanelor, porunceau episcopilor să lege prin blestem bisericesc hotărârile domnești, cel mai adesea legi fiscale. Blestemul arhieresc a fost consemnat în actele de cancelarie până spre a doua jumătate a secolului al XlX-lea.
Materialul de față are rolul de a arăta cum s-a schimbat anatema / blestemul bisericesc de-a lungul ultimelor secole.
„Eficacitatea pastorală a blestemului a decedat demult”
Chiar dacă nu mai trăim vremurile în care controlul populației se făcea prin frică și teroare, prin intermediul Bisericii, cum se întâmpla spre exemplu pe vremea Inchiziției, o parte dintre practicile acelor vremuri s-au păstrat până în zilele noastre.
Închiderea unei biserici și afurisirea tuturor celor care îndrăznesc să calce în ea, sub pretextul respectării unor vechi cutume, în secolul al XXI-lea, nu puteau să treacă neobservate.
Deși legea creștină oprește întrebuințarea blestemului, păstorii duhovnicești au „dezlegare” ca o pedeapsă pentru cei nepocăiți / eretici, „care fac sminteala poporului”, printre altele.
Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu explica însă într-o postare pe Facebook, după declanșarea scandalului de la Frăsinei: „Blestemul nu face parte din strategia duhovnicească a Bisericii lui Hristos. Rarisimele antecedente justificate prin subtile rațiuni conjuncturale în alte epoci nu justifică în niciun fel resuscitarea lui. Eficacitatea sa pastorală a decedat demult. Invocarea unei potențiale nenorociri asupra cuiva care nu mai înțelege nici vag sensul noțiunii de „ascultare” nu este chiar cea mai convingătoare invitație de a veni sau de a rămâne în Biserică. Aceasta trebuie să fie un spațiu al ordinii de multe feluri, al ascultării de bunăvoie, al smereniei și al ne-voinței personale, dar exclusiv în cadrul subînțeles al libertății și al iubirii care, doar când e reală, îți permite să faci ce vrei“.
Blestemul ca practică judiciară și religioasă
Întâlnite frecvent în documentele medievale încă din secolul al XIV-lea, blestemele au pătruns în țara noastră pe filiera bizantină, dar primele atestări ajunse până la noi sunt de origine mesopotamiană, fiind funcționale juridic în cadrul jurământului cu care erau practic asimilate. Ele au înlocuit „jurământul de brazdă” chiar la cererea Bisericii, care a vrut în locul „obiceiului păgân” un altul „creștinesc” - cartea de blestem. Practica aceasta a „cărților de blestem” s-a folosit până la Regulamentul Organic.
În Evul Mediu românesc a existat un adevărat comerț cu cărți de blesteme. Acestea aveau menirea să-i înfricoșeze pe cei care nu respectau poruncile domnești și erau utile la judecata tuturor cauzelor, în special a celor legate de pământ.
Omniprezente, blestemele erau inclusiv în testamente, din dorința de a le face respectate. Mijloc de presiune psihologică supremă, de intimidare, „afurisenia din oficiu” era dată de mitropolit și episcopi, la porunca domnitorului sau la cererea uneia dintre părțile implicate în proces. Blestemele erau folosite pentru întărirea actelor juridice particulare, în special în beneficiul mănăstirilor.
Existau chiar și pedepse severe pentru cei care erau prinși cu minciuna. În secolul al XVII-lea, un astfel de personaj acuzat de minciuni, ocărât de Divan fiind, a primit 200 de toiege, iar un altul, chiar din Șirineasa - Vâlcea, a fost tuns și ras, apoi trimis la ocnă - pușcăria de la Ocnele Mari, la porunca domnitorului Radu Mihnea.
Afurisenia „Dascălului” Damaschin
În acest context, unul dintre cei mai erudiți clerici ai vremurilor trecut (1708 - 1725), care a tradus aproape toate cărțile de cult, a conceput o astfel de Carte de blestem. Este vorba despre Episcopul Râmnicului Damaschin, cel care l-a înlocuit pe Antim Ivireanul uns mitropolit al Ungrovlahiei, pe timpul domnitorului Constantin Brâncoveanu.
Cartea de Blestem a episcopului Damaschin al Râmnicului avea legătură cu respectarea hotarelor unor moșii, iar afurisenia urmărea să-i convingă pe cei implicați să mărturisească adevărul: „De veți umbla cu dreptate și veți mărturisi adevărul cu frica lui Dumnezeu să fiți și blagosloviți, de veți face vreo fățărie, au spre o parte, au spre alta, pentru niscareva mite și nu veți vrea să mărturisiți adevărul, să fiți procleți afurisiți de Domnul nostru Iisus Hristos și de 318 Sfinți Părinţi de la Niceia și de toate sfintele sinoade așijderea și de către smerenia noastră; hierul și pietrile să putrezească și se topească, iar trupurile voastre să stea întregi şi nedezlegate în veci; parte și lăcaș să aveți la un loc cu Iuda vânzătorul şi cu procletul Arie; să nu se aleagă de voi și de casele voastre și de agoniseala voastră ca praful ce-l spulberă vântul dupre faţa pământului.. (12 iunie, leat 7218).”.
Ca o paranteză, episcopul Damaschin a condus o delegație de boieri la Viena în timpul ocupației austriece a Olteniei.
Blestemul ca formă de protecție față de „cea mai puternică ispită omenească“
Un secol și jumătate mai târziu, în 1867, pe când era episcop al Râmnicului, Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, odată cu sfințirea Mănăstirii Frăsinei, după modelul mănăstirilor de la Muntele Athos, a decis să interzică intrarea femeilor aici, printr-o hotărâre gravată pe o piatră de hotar, amplasată la baza dealului, la doi kilometri depărtare. Legenda spune că în timpul unei vizite inopinate i-ar fi găsit pe călugări chefuind cu femeile din sat.
„Acest sfânt lăcaș s-a clădit din temelie spre a fi chinovie de părinți monahi și fiindcă din partea femeiască putea să aducă vreun scandal monahilor viețuitori de acolo, de aceea sub grea legătură s-a oprit de la acest loc să mai treacă înainte, sub nici un chip, parte femeiască. Iar cele ce vor îndrăzni a trece să fie sub blestem și toate nenorocirile să vie asupra lor, precum: sărăcia, gârbăvia și tot felul de pedepse, și iarăși celor ce vor păzi această hotărâre să aibă blagoslovenia lui Dumnezeu și a smereniei noastre și să vină asupra lor fericitul bine. Calinic, episcopul Râmnicului Noului Severin, 17 ian. 1867”, a fost inscripționat pe piatra de legământ a Sfântului Calinic.
De atunci, Frăsinei este cunoscut drept „Athosul românesc”, fiind singura mănăstire seculară din România unde nu doar că este interzis accesul femeilor, dar nu se mănâncă nici carne, iar slujbele se fac pe tot parcursul zilei și al nopții (cele mai puternice fiind considerate cele după lăsarea întunericului), la fel ca la Sfântul Munte.
Biserica închisă și blestemată după opt decenii de existență
În acest context, după Al Doilea Război Mondial, lângă piatra de hotar a fost ridicată o biserică, ce ulterior a fost cunoscută drept „Noul schit Frăsinei”, destinată femeilor cărora le era interzis accesul la mănăstirea seculară.
Sfințirea picturii Bisericii pentru femei sau Bisericii din Vale a fost realizată în deceniul al șaselea al secolului trecut, după aproximativ 20 de ani de la ridicarea lăcașului, de către Patriarhul Iustinian Marina și Episcopul Iosif Gafton, care au contribuit financiar. De altfel, Frăsinei reprezintă mănăstirea de metanie a celui care a devenit al treilea Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, de asemenea vâlcean de origine, Iustinian Marina.
Nimic nu a tulburat viața monahală, timp de aproximativ opt decenii, până în toamna anului trecut când conducerea Mănăstirii Frăsinei s-a schimbat, iar noii prelați au decis să rupă legătura dintre cele două lăcașuri de cult. În ciuda răzmeriței credincioșilor, protestele s-au dovedit a fi în zadar.
Preoții, călugării și credincioșii, care vor intra în Biserica pentru Femei, anatemizați
La începutul anului 2023, sub motivația că vrea să întărească blestemul Sfântului Calinic și să protejeze călugării de la Frăsinei, mitropolitul Olteniei Irineu a proferat o nouă afurisenie. Potrivit unui „Document de Legământ cu Blestem”, semnat de mitropolit și de starețul Mănăstirii Frăsinei, toți preoții, călugării și credincioșii care vor intra în Biserica pentru Femei sunt anatemizați.
„Hotărâm în numele Sfintei Treimi ca de acum înainte și până la sfârșitul veacurilor, nimeni dintre monahi și cei hirotoniți, preoți sau diaconi, să nu mai coboare la această biserică și să nu mai săvârșească vreo slujbă bisericească, molitvă sau dezlegare sau Sfântă Taină și nici vreo Sfântă Liturghie, să nu se mai oficieze în aceasta biserică sau în spațiile din jurul acesteia. Cei care vor încălca această hotărâre sa cadă sub blestemul Sfântului Ierarh Calinic și sub blestemul nostru...”, se menționează în document.
În încheierea anatemei, se menționează ca niciun cleric indiferent de ce rang bisericesc ar avea „să nu îndrăznească să dezlege această legătură cu blestem pus de noi”.
În plus, s-a decis chiar, de către membrii Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Olteniei, ca monahii și ieromonahii de la Mănăstirea Frăsinei care încălcă rânduiala călugărească să fie excluși din obștea acestei mănăstiri și canonisiți la alte mănăstiri din Arhiepiscopia Râmnicului.
S-a hotărât și ca noul blestem să fie inscripționat în piatră, pe „o lucrare de dimensiune monumentală” amplasată pe „locul în care Sfântul Calinic a oprit urcarea femeilor la Mănăstirea Frăsinei”, pentru că vechea piatră de legământ cu litere chirilice a fost îndepărtată pentru a fi protejată, deși locul ei a fost luat de mai multe indicatoare rutiere în care apare textul blestemului.
În secolul tehnologiei, în care toată lumea are acces la telefoane mobile de ultimă generație, internet și televizoare, toate la un click distanță de tumultul ispitelor lumești, deciziile Mitropoliei Olteniei par greu de înțeles și acceptat.
