Premium
Dacă țările europene nu văd înfrângerea venind spre noi, nici noi nu putem trage de volan pentru a o evita, se arată într-un editorial apărut în The Financial Times, conform Rador Radio România:
„Am încheiat recent o întrevedere cu un înalt comandant militar francez cu sentimentul că Vestul e atât de slab, încât abia se mai poate afirma că încă mai există. „Vestul”, obiect al obsesiei cronice a unor anti-occidentali, de la președintele egiptean Nasser până la Vladimir Putin, s-a chircit până a ajuns un vestigiu dificil de recunoscut, populat cu țări care se ciorovăiesc între ele. Uneori pare că acestea vor să lase Ucraina să-și piardă războiul.
Împărtășesc și eu imboldul emoțional de a intona într-una că Ucraina va câștiga. Însă propaganda aceasta de război de un optimism exacerbat începe să devină contraproductivă. Trebuie să vedem venind spre noi o potențială înfrângere, astfel încât să putem întoarce volanul și s-o evităm. Și vom putea s-o facem numai dacă mai întâi vom vrea să o facem.
M-am întâlnit cu ofițerul amintit la câteva zile după ce Emmanuel Macron declarase că în Ucraina ar putea fi trimise trupe NATO. Ca de obicei în cazul tentativelor Franței de a prelua inițiativa, cei mai mulți așa-ziși aliați i-au replicat, în esență: „Franța, tacă-ți fleanca!”.
De ce a ieșit Macron din decor?
Ofițerul aprecia că Macron vorbise din disperare, forțat de pesimismul francezilor în privința Ucrainei. Occidentalii au ajuns să se obișnuiască cu războiul - un zgomot de fundal care pare că nu se schimbă vreodată. Dar într-o zi s-ar putea schimba. Rușii dețin un avantaj poate de cinci la unu asupra ucrainenilor în privința puterii de foc.
Țările occidentale sunt slabe în primul rând fiindcă nu au aliați. Statelor non-aliniate din Asia, Africa și Golf nu le-a păsat niciodată prea mult de lupta ucrainenilor. Și au devenit și mai indiferente din cauza dublului standard occidental, ținând cont că Israelul a omorât între timp 30.000 de palestinieni. Dacă țările occidentale susțin drepturile omului în Ucraina, dar nu și în Palestina, atunci ele nu susțin drepturile omului.
Washingtonul părăsește corabia?
Între timp, se pare că SUA părăsesc „Vestul”, tot așa cum o corabie care se scufundă îi părăsește pe șobolani. Și aici nu e vorba doar de planul lui Donald Trump, așa cum a fost relatat el de fârtatul lui, Viktor Orbán, de a „nu da un singur ban” Ucrainei dacă va ajunge iar președinte. Chiar dacă Trump va pierde, dar republicanii vor câștiga fie și o singură cameră a Congresului, ei vor putea bloca în continuare ajutorul pentru Ucraina.
Francezii visează demult o Europă care să fie pe propriile picioare din punct de vedere militar, fără interferența Americii. Ei bine, acel vis a devenit acum realitate, numai că este un coșmar. Europenii nu se pot pune de acord dacă acest război e unul existențial (cum crede Europa de Est), unul opțional (cum par să-l considere țările occidentale) sau unul care ar trebui să fie ignorat (viziunea Germaniei sub Olaf Scholz).
S-a întâmplat frecvent ca puterile occidentale să eticheteze un război drept „existențial” - Algeria, Vietnam, Afganistan și Irak - doar pentru a-l abandona apoi, după ce au realizat că era de fapt „opțional”. Pacifiștii europeni speră că și războiul din Ucraina, la fel ca cele amintite, nu se va extinde. Poate că Putin se va opri odată ce va fi înghițit întreaga țară. În definitiv, teoriile domino-ului apărute în Vest s-au dovedit eronate și în cazul Vietnamului.
Avantaje ruse
Atât de dezangajate sunt țările occidentale în privința înarmării Ucrainei, încât tratează chestiunea ca pe un program de cheltuieli publice opțional, unul care poate fi abandonat dacă intervin între timp probleme financiare, cum a procedat Londra cu calea ferată HS2.
Și nu e vorba doar de o dezbinare între țările europene. Franța însăși - singura putere occidentală cu experiență de luptă în ultimul deceniu, chiar dacă în Sahel - e dezbinată. Există un contingent de ofițeri francezi putiniști care încă admiră Rusia și care ar prefera mai degrabă să lupte cu „pericolul islamic” din interiorul Franței. Iar o altă veche admiratoare a lui Putin, Marine Le Pen, ar putea deveni în 2027 președinta Franței.
Și Putin mai are încă un avantaj militar asupra noastră: disponibilitatea lui de a-și sacrifica propriul popor. E posibil ca Rusia să fi suferit pentru a cuceri Avdiivka mai multe pierderi decât toate decesele suferite în luptă de țările vest-europene în ultimii 50 de ani. Ofițerul francez mi-a spus pe un ton de scuză: „Suntem un continent bătrân, nu mai suntem obișnuiți să luptăm în război.”
Prețuim prea mult viața
E un fapt care atestă într-un fel și succesul societăților europene. Indiferent cât le-ar plăcea vest-europenilor să se vaite, regiunea lor s-ar putea să fie cea mai sigură și cu cele mai bune condiții de trai din istorie. E o apoteoză a proiectului umanist. Însă ce suspectează Putin e că noi prețuim prea mult viața pentru a ne apăra proiectul.
Dacă Putin va câștiga, deasupra Europei nu se va coborî o nouă Cortină de Fier. Va fi mai degrabă o perdea mobilă din pânză, mutată de colo-colo după voia Rusiei. „Vestul” s-ar putea chirci într-o mică fâșie întinsă din Regatul Unit până la (dacă vom fi norocoși) Polonia.
Dar din fericire ne stă în putere să schimbăm cursul. Rusia are o armată prost instruită și o economie de mărimea celei canadiene. „Ar trebui să fie fezabil, ba chiar facil”, a afirmat Steven Everts de la EU Institute for Security Studies.
Victoria ar presupune ca țările occidentale să trimită militari non-combatanți în Ucraina: echipe de deminare, instructori și ingineri pentru vehicule. Ele vor trebui să urmeze exemplul Danemarcei și să-i trimită Ucrainei până și ultimul obuz din arsenalul propriu. Germania va trebui să trimită rachete Taurus. Substituirea ajutorului american pentru Ucraina le-ar costa pe celelalte state NATO cam 65 de euro per capita per an. Putem opta să-i permitem Ucrainei să învingă”.
