Ucraina devine spaima generalilor ruși. Putin nemilos cu comandanții care s-au dovedit incompetenți pe câmpul de luptă

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 08-08-2022

Actualizat: 08-08-2022

Article thumbnail

Sursă foto: Interfax

Performanţa slabă a forţelor armate în timpul invaziei a costat scump conducerea militară rusă, ceea ce a dus la destituirea probabilă a cel puţin şase comandanţi ruşi, susține Ministerul britanic al Apărării în buletinul său zilnic despre frontul din Ucraina, în baza informaţiilor serviciilor sale secrete.

Ca exemple, ministerul britanic amintește că în districtul militar Est a fost concediat general-colonelul Aleksandr Ceaika în luna mai. General-colonelul Aleksandr Juravliov, care a comandat Districtul militar Vest din 2018, nu a mai participat la festivităţile dedicate Zilei Marinei Ruse din Sankt Petersburg la 31 iulie.

Potrivit serviciilor de informaţii britanice, cel mai probabil Juravliov a fost înlocuit de general-locotenentul Vladimir Kocetkov.

De asemenea, generalul Aleksandr Dvornikov a fost demis din funcţie la scurt timp după ce a preluat comanda generală a campaniei ruse în Ucraina.

Generalul Serghei Surovikin a preluat comanda Grupului Sud al forţelor ruse de la generalul Ghennadi Jidko, potrivit serviciilor secrete britanice.

În plus, cel puţin 10 generali ruşi au fost ucişi pe câmpul de luptă din Ucraina, se arată în raportul britanic.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri