Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Reţinere spectaculoasă a DNA. Omul lui Băsescu, şpagă de 2 milioane de euro

primar arestat

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au mai făcut o reţinere spectaculoasă. Omul de încredere al lui Traian Băsescu, medicul Mohamad Yassin, pe care fostul preşedinte l-a desemnat personal în 2005 să negocieze eliberarea jurnaliştilor răpiţi în Irak, a fost reţinut pentru că ar fi cerut o şpagă de două milioane de euro.

OFICIAL DNA:

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând de la datele de 02.04.2015, respectiv 03.04.2015, a inculpaților:

YASSIN MOHAMAD, cu privire la săvârșirea infracțiunii de trafic de influență,

TAHLI FADEL, pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.

În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și indicii din care rezultă suspiciunea rezonabilă care conturează următoarea stare de fapt:

În perioada octombrie 2014 – martie 2015, inculpatul Yassin Mohamad, în mod direct și prin intermediul inculpatului Tahli Fadel, a pretins de la doi denunțători, suma de aproximativ 2.000.000 euro, prevalându-se de influența exercitată asupra organelor judiciare, în vederea desființării, pe cale extraordinară, a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii cu executare aplicate unui condamnat, și el denunțător în cauză, cu consecința punerii în libertate a acestuia din urmă.

Inculpaților Yassin Mohamad și Tahli Fadel li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală, urmând a fi prezentați la data de 03 aprilie 2015, Tribunalului București, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

content-image

Ce spunea Mohammad Munaf despre doctorul Yassin chiar în acest an pe 25 martie la Antena3:

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.