DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Autoritățile din Roma pun frână scuterelor electrice: După mai multe accidente mortale se impun noi reguli

scuter electric

Autoritățile din Roma vor impune noi reguli privind scuterele electrice, cum ar fi limitarea utilizării acestora la adulții cu acte de identitate, după o serie de accidente în care au murit 17 oameni. Va fi redusă și limita de viteză, anunță mediafax.

Piața închirierii de scutere electrice a cunoscut un adevărat boom în ultimii ani, în prezent fiind disponibile 14.500 de scutere în capitala italiană, puse la dispoziție de 7 companii autorizate, scrie The Guardian.

Autoritățile vor să ia măsuri drastice, inclusiv în cazul persoanelor care circulă pe trotuare și, uneori, cu mai mult de o persoană la bord.

17 persoane au fost ucise în Italia în ultimii doi ani în urma unor incidente în care au fost implicate scutere electrice, potrivit asociației pentru protecția consumatorilor Codacons.

Șeful acesteia, Carlo Rienzi, a descris luna trecută Roma ca fiind "un vest sălbatic, cu scutere care merg unde nu trebuie, adesea cu două persoane la bord, încălcând limita de viteză".

Poliția din Roma a declarat că înregistrează în medie 15 accidente pe lună, potrivit AFP.

Noile reguli includ limitarea utilizării scuterelor electrice la adulții cu acte de identitate oficiale și limitarea numărului de operatori în oraș la trei.

Vor exista, de asemenea, restricții privind parcarea, o măsură anticipată de compania americană Bird, care a anunțat recent că scuterele sale din centrul orașului pot fi lăsate doar în zonele desemnate.

Limita de viteză va fi, de asemenea, redusă de la 25 km/oră la 20 pe șosele și la 6 în zonele pietonale.

Regulamentul ar trebui să intre în vigoare în ianuarie 2023.

Anunțul vine în aceeași lună în care o turistă americană a provocat pagube în valoare de 25.000 de euro după ce și-a aruncat trotineta electrică în jos pe Treptele Spaniole din Roma.

Incidentul a fost filmat de un trecător, iar poliția a prins-o mai târziu pe tânăra de 28 de ani și a amendat-o pe aceasta și pe un bărbat de 29 de ani, care își coborâse scuterul electric pe treptele de marmură din secolul al XVIII-lea, cu 400 de euro fiecare.

De asemenea, celor doi li s-a interzis să se mai întoarcă la monument.

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.