Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Cristiano Bergodi (Rapid) mai speră la titlu: 'Nu suntem morţi deja, pentru că în fotbal se poate întâmpla orice'

Captură video
bergodi

Antrenorul echipei Rapid, Cristiano Bergodi, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că nu se poate spune despre jucătorii săi că au pierdut orice şansă la titlu de vreme ce mai sunt 24 de puncte în joc, chiar dacă în acest moment ar însemna să fie arogant dacă ar vorbi despre FCSB, aflată la 10 puncte distanţă în clasament.

"Nu ştiu dacă a scăzut presiunea. Presiunea există întotdeauna, suntem la Rapid şi trebuie să câştigăm întotdeauna. Noi ne gândim să intrăm în această luptă pentru locul doi sau trei şi apoi vom vedea. Acum nu putem vorbi despre FCSB, când este deja departe, la 10 puncte, mi se pare un pic arogant. Dacă aş fi ştiut ce se întâmplă după victoriile cu FCSB poate nu am fi pierdut aceste două meciuri. Suntem toţi vinovaţi, dar mergem înainte pentru că avem încă 24 de puncte la dispoziţie pentru a face tot posibilul. Este important acest meci cu CFR, apoi avem meciuri directe. Nu trebuie să ne grăbim cu declaraţiile, nu suntem morţi deja, pentru că în fotbal se poate întâmpla orice", a afirmat Bergodi.

Tehnicianul italian vrea să răsplătească prin rezultate încrederea acordată de conducerea clubului: "Eu nu ştiu că domnul Şucu m-a confirmat până la finalul sezonului. Eu vreau să răsplătesc această încredere pe care conducătorii mi-au dat-o pentru că după fiecare meci, ştiţi cum este în România, nu ajungem prea departe. Vom vedea ce va fi meci după meci. Avem un meci dificil acum cu CFR Cluj. Am văzut că a fost o anumită campanie denigratoare la adresa mea, dar eu mă gândesc să fac o treabă bună aici, să antrenez echipa bine şi să atingem acest obiectiv la finalul campionatului".

Referitor la meciul cu CFR Cluj, de sâmbătă, Bergodi a spus că şi adversarii trec printr-o perioadă la fel de proastă ca şi jucătorii săi.

"Este un meci foarte important în care se vor întâlni două echipe care din cauza rezultatelor negative din ultima perioadă au nevoie de puncte. Şi e normal. Pentru noi este foarte important să câştigăm aceste trei puncte. Vom vedea după meci dacă am depăşit sau nu înfrângerea de la Craiova, jucătorii s-au antrenat bine foarte bine, i-am văzut montaţi, sunt motivaţi Şi cred eu că vom face un meci bun. Am vorbit cu ei încă de la începutul săptămânii, normal că a fost un duş rece, dar s-au antrenat foarte bine. Nu ştiu dacă trebuie schimbat ceva la echipă, trebuie schimbat rezultatul. Dacă echipa va juca aşa cum a făcut în multe meciuri aici pe Giuleşti, dar şi în deplasare, sigur că vom avea mai multe şanse de a câştiga acest meci. Şi la Craiova am făcut un meci bun, doar 10 minute ne-au costat scump. Dar sunt unele momente în care trebuie să suferi, probabil că a apărut şi un moment de relaxare. Acum a trecut. Noi trebuie să jucăm aşa cum am făcut-o în trecut pe Giuleşti, avem nevoie de aceste trei puncte pentru a intra în lupta pentru podium, pentru că ăsta este obiectivul principal. E o luptă strânsă pentru primele trei locuri, pentru un loc în cupele europene", a declarat Bergodi.

"Nu ştiu dacă ne va ajuta faptul că CFR a rămas fără antrenor înainte meciului cu noi. Pentru că nu ştii cum este antrenorul nou şi nu avem puncte de reper. Ştim cum joacă echipa şi în două zile nu cred că este ceva schimbat, pentru că şi ei trec printr-o perioadă proastă, la fel ca şi noi. M-a surprins plecarea lui Mutu. Şi la CFR este la fel ca la Rapid, trebuie să câştigi întotdeauna. A fost o surpriză înfrângerea în Cupă, dar că a plecat... fiecare îşi decide soarta", a mai spus antrenorul italian.

Echipa de fotbal FC Rapid întâlneşte formaţia CFR Cluj, sâmbătă, de la ora 20:30, pe Stadionul Giuleşti din Capitală, într-o partidă contând pentru etapa a 3-a a play-off-ului Superligii.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.