DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Federația Română de Handbal a suspendat trei handbaliste născute în Olanda

minge handbal

În tot scandalul sportivilor din Ucraina suspendați provizoriu, Federația Română de Handbal a dictat marți sancțiuni și împotriva a trei copile din Olanda, anunță MEDIAFAX.

Citește și: Plecare de răsunet de la PRO TV! Cine părăseşte postul după 15 ani

Trei surori care s-au mutat cu familia la Slobozia, în urmă cu aproximativ 11 ani în urmă, au rămas fără drept de joc la Clubul Sportiv Școlar din Slobozia. Sportivele au 14, 16 și 17 ani, iar handbalul l-au descoperit la Slobozia. ”În legătură cu Hotărârea Comisiei Centrale de Competiții nr. 2131/21.10.2019, Comisia, văzând că au fost îndeplinite condițiile art. 25, în baza art. 2.2 raportat la art. 26.3 lit. a), admite cererea de ratificare și înscrie în Registrul de sancțiuni, respectiv:

– ridicarea dreptului de joc al sportivelor Boll Adriana Johanna, Boll Sophie Josephina, Boll Julia Johanna până la soluționarea cazului, datorită faptului că nu a fost eliberat Certificatul Internațional de Transfer, nerespectându-se, astfel, regulamentele”, se specifică într-un comunicat al FRH. Decizia a venit ca o lovitură pentru antrenorii de la Slobozia. „Aștept și eu un răspuns, deocamdată nu am putut să aflu motivul suspendării fetelor. Fetele sunt în România încă de mici, au venit cu toată familia. Cred că doar cea mare (n.r. Adriana, născută în 2002) era la școală, celelalte două erau la grădiniță. Sunt de vreo 11 ani în România, părinții fetelor au o fermă aici, au certificat de ședere. Noi nu am adus niște sportive din Olanda să le legitimăm. Ele au fost efectiv aici, au făcut întâi atletism, după aceea au venit la handbal”, ne-a declarat antrenorul Marian Simion.

De altfel, surorile Boll au început handbalul chiar cu profesorul de la CSS Slobozia. ”Toate trei au făcut primii pași în handbal cu mine. Pe cea mare am avut-o și elevă la școală, dar nu de acolo am adus-o la handbal. Noi urmărim talia, că acesta este scopul nostru, dacă acestea sunt cerințele. Sportiva din 2002 are 1.82-1.83, are brațe lungi, arată foarte bine pentru handbal. Ea mai venea și făcea atletism în stadion. Am discutat cu părinții, dacă n-ar vrea să încerce să facă și handbal. Ele nici nu știau ce înseamnă acest sport. A venit întâi cea mare, apoi și surorile, le-au plăcut și au rămas. Ele vin de drag la handbal, pe Adriana o am în pregătire zi de zi, se antrenează foarte bine, îi place”, ne-a relatat Marian Simion.

Citește și: Veriga lipsă a fost găsită! Legătura dintre Dan Barna și serviciile secrete/Cum a fost fabricat USR-ul

De altfel, într-un interviu acordat în 2017 pentru Arena Locală Constanța, Adriana Johanna Boll a declarat: ”Prima dată când am venit la handbal (n.r. 2012) nici nu am știut ce sport este de fapt, am crezut, într-un fel, că merg la volei. Dar am văzut că este un sport cu poartă, am văzut portar, minge. Prima dată când am venit se juca un meci. Domnul Simion m-a băgat prima dată în poartă, am reușit să apăr ceva și am rămas în poartă”.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.