DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Judecătorii australieni au făcut dreptate: zeci de mii de amenzi COVID au fost anulate

lawyersweekly.com.au
poliția federală australiană

O instanță din statul australian New South Wales a anulat zeci de mii de amenzi aplicate din cauza nerespectării restricțiilor COVID. Persoanele care au plătit amenzile vor primi banii înapoi, a stabilit judecătorul, potrivit BBC, anunță Mediafax.

Peste 33.000 de amenzi COVID vor fi anulate sau rambursate în cel mai populat stat din Australia, după ce o instanță le-a considerat nevalabile.

O organizație a contestat amenzile din timpul pandemiei pe motiv că erau „prea vagi". Acestea au variat de la 1.000 de dolari la 3.000 de dolari.

În cele din urmă, avocații guvernului au recunoscut că amenzile nu au respectat cerințele legale în fața Curții Supreme din New South Wales. La scurt timp după pronunțarea deciziei, funcționarul însărcinat cu administrarea amenzilor a retras 31.121 din cele 62.138 de amenzi.

Redfern Legal Centre (RLC), care a înaintat contestația la Curtea Supremă, a salutat decizia de marți ca pe o „victorie importantă".

New South Wales se confruntă în prezent cu cel de-al treilea val de COVID-19 Omicron, statul înregistrând peste 31.000 de cazuri în această săptămână.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.