Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Managerul Institutului Matei Balş: Nu poate exista educaţie fără matematică, fizică, chimie şi biologie

Mediafax
Catalin Apostolescu, medic erou Bals

Managerul Institutului Matei Balş, Cătălin Apostolescu, a afirmat că nu poate exista educaţie fără matematică, fizică, chimie şi biologie, menţionând că atunci când biologia şi chimia au devenit facultative la Bacalaureat, avem o problemă majoră. El a precizat că nu putem rezolva pandemia cu agheasmă, potrivit news.ro.

Cătălin Apostolescu a declarat marţi, la Prima News, că nu poate exista educaţie fără matematică, fizică, chimie şi biologie.

“În ceea ce priveşte educaţia sanitară, educaţia sanitară nu poate fi disociată de restul educaţiei şi trebuie să ne aplecăm foarte serios asupra educaţiei noilor generaţii. Din punctul meu de vedere, nu poate exista educaţie în ziua de astăzi fără matematică, fizică, chimie şi biologie. Sunt cele patru ştiinţe fundamentale care ne ajută să înţelegem ce se întâmplă în jurul lor. Acestea sunt un must. Eu nu pot să explic unui om cum funcţionează un vaccin, cum sunt receptorii unei celule, dacă el nu are o educaţie elementară de bază. Dacă formaţia lui este pur filologică, nu are cum să înţeleagă, chiar nu are cum. Trebuie puse cărămizile la temelia educaţiei şi în felul acesta vom ajunge să avem şi o educaţie sanitară corespunzătoare”, a declarat managerul Institutului Matei Balş.

El a fost întrebat ce ar trebui schimbat în educaţie şi ce nu ar trebui să lipsească din şcoala românească legat de sănătate şi de educaţie medicală.

“Matematică, fizică, chimie, biologie. Acestea sunt cărămizile pe care se pot construi foarte multe lucruri. În care momentul în care biologia şi chimia au devenit facultative la Bacalaureat avem o problemă majoră. Cu agheazmă nu putem rezolva pandemia, iertaţi-mă”, a mai afirmat Cătălin Apostolescu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.