Lionel Messi, starul şi căpitanul selecţionatei de fotbal a Argentinei, a anunţat că finala Cupei Mondiale din Qatar va fi ultimul meci din cariera sa pe care îl va disputa la un turneu final mondial, informează Reuters, potrivit Agerpres.
"Mă simt foarte fericit că pot realiza acest lucru, să îmi închei călătoria la Cupa Mondială disputând ultimul meu meci într-o finală. Sunt mulţi ani până la următorul Mondial (care va avea loc în 2026 - n.red.) şi nu cred că voi mai fi capabil să o fac. Aşa că să termin în acest mod este cel mai bine", a declarat Messi după victoria clară a Argentinei în faţa Croaţiei (scor 3-0), marţi seara, în prima semifinală a Mondialului din Qatar.
În vârstă de 35 de ani, Lionel Messi dispută în prezent a cincea sa Cupă Mondială, depăşindu-i pe compatrioţii săi Diego Maradona şi Javier Mascherano, ambii cu câte patru prezenţe la turnee finale.
Messi, desemnat "jucătorul meciului" cu Croaţia, a marcat marţi al cincilea său gol la competiţia din Qatar şi a ajuns la un total de 11 goluri la Cupa Mondială, cu unul în plus faţă de Gabriel Batistuta, fostul golgheter al naţionalei Albiceleste.
"Recordurile sunt bune, dar cel mai important este să atingi obiectivul grupului, care este cel mai frumos lucru dintre toate. Suntem la un singur pas de ce ne-am propus, după ce ne-am luptat din greu şi vom face totul ca de această dată să se întâmple", a spus căpitanul argentinian.
Victoria de marţi a scos în stradă mii de oameni în Argentina, pentru a sărbători a şasea prezenţă într-o finală de Cupă Mondială a selecţionatei ţării lor.
"Mă bucur foarte mult de toate acestea. Mă simt bine, mă simt puternic să înfrunt fiecare meci. Am făcut un sacrificiu foarte mare. Ultimul meci pe care l-am jucat a fost cu prelungiri care nu au fost deloc uşoare. Ceea ce am trăit la această Cupă Mondială este ceva foarte incitant, ceea ce au trăit oamenii, cum se bucură oamenii în Argentina", a adăugat Lionel Messi
Argentina, dublă campioană a lumii (1978, 1986), va întâlni duminică în finala Cupei Mondiale 2022 câştigătoarea celei de-a doua semifinale, în care se vor înfrunta miercuri Franţa, deţinătoarea trofeului, şi revelaţia Maroc.
Messi a anunţat că finala de duminică va fi ultimul său meci la o Cupă Mondială
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

13
Istvan Kovacs va arbitra confruntarea Rapid – Dinamo
13

24
Șefii in Formula 1 ar fi decis să scoată din calendar cursele din Bahrain și Arabia Saudită
24

14
Djibril Cissé a reacționat după apariţia unor zvonuri cu privire la moartea sa
14

16
Antrenorul lui Real Madrid speră că se poate baza pe Mbappe în returul cu Manchester City
16

7
Stanciu a marcat, dar Dalian Yingbo a pierdut
7

15
Mihăiţă Papară, nevoit să abandoneze în proba de banked slalom de la Jocurile Paralimpice de Iarnă: 'Uneori, voinţa unui sportiv este mai mare decât limitele corpului'
15

33
Benfica Lisabona, după ce Mourinho a fost suspendat pentru următoarele două meciuri: 'Este o decizie nedreaptă'
33

25
Antrenorul lui Bayern Munchen speră la un lot complet înainte de lupta finală pentru titlu
25

48
Agenţii FBI vor fi antrenați de luptătorii UFC: 'Este o oportunitate formidabilă pentru ei'
48

19
Filip Jianu a fost învins în sferturile turneului challenger de la Kigali
19

111
VIDEO Momente amuzante la Indian Wells: Carlos Alcaraz s-a transformat într-o 'albină' pe teren
111

41
Sportivii iranieni cer CIO dizolvarea comitetului olimpic naţional din cauza discriminării sistematice
41

139
Iranul îi răspunde lui Donald Trump: 'Nimeni nu poate exclude echipa națională de la Cupa Mondială'
139
















Comentează