Premium
Atacul din septembrie anul trecut asupra sistemului de gazoducte Nord Stream, care se întinde pe o distanță de aproximativ 750 de mile între Rusia și Germania, a alimentat o cantitate enormă de speculații și teorii. Săptămâna aceasta, aceste teorii au ajuns în Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite, după ce Rusia a cerut o dezbatere pe tema incidentului și a solicitat o anchetă a ONU, scrie hellenicshippingnews.com.
Cererile Rusiei au fost formulate în urma unui raport al veteranului reporter de investigații Seymour Hersh, care susținea că SUA, cu sprijinul Norvegiei, ar fi sabotat gazoductul într-o "operațiune maritimă secretă". Vassily Nebenzia, ambasadorul Rusiei la ONU, a declarat săptămâna aceasta că, datorită reportajului lui Hersh, "am aflat nu numai că SUA au făcut-o, ci și cum au făcut-o". Acesta a adăugat că "nu există niciun dubiu cu privire la faptul că jurnalistul american spune adevărul".
SUA a descris povestea lui Hersh ca fiind "falsă și complet fictivă". John Kelley, ambasadorul SUA la ONU, a declarat săptămâna aceasta că solicitarea Rusiei de a se deschide o anchetă a fost "o încercare flagrantă de a distrage atenția" de la viitoarea reuniune a Adunării Generale a ONU care va marca un an de la invazia Ucrainei. Alți jurnaliști și analiști au contestat multe dintre detaliile operaționale din raportul lui Hersh.
În cele din urmă, ar putea apărea mai multe dovezi care să ne clarifice înțelegerea atacurilor. Autoritățile daneze, suedeze și germane au lansat anchete care sunt încă în curs de desfășurare. Dar, din perspectiva pieței energetice, există deja câteva lecții importante.
Nord Stream, subiect fierbinte
Distrugerea Nord Stream va fi probabil un subiect important în procesele de arbitraj privind livrările de gaz rusesc către Europa de anul trecut. Uniper și RWE din Germania și Engie din Franța au depus cereri care vor fi judecate de un grup internațional de arbitraj la Stockholm, susținând că Gazprom din Rusia le datorează daune-interese pentru că nu a livrat volumele de gaz contractate.
Modelul standard pentru majoritatea exporturilor de gaze rusești către UE a fost cel al contractelor pe termen lung. În cazul Uniper, unele dintre aceste contracte se întindeau până în 2035. Atunci când criticii se plângeau de dependența Europei de importurile din Rusia, un european putea răspunde că Gazprom și predecesorii săi au respectat întotdeauna aceste contracte de furnizare, în timpul Războiului Rece și al convulsiilor politice care au urmat.
În luna iunie a anului trecut, acest lucru s-a schimbat. Fluxul de gaz prin Nord Stream 1 a scăzut brusc, Gazprom dând vina pe Siemens pentru faptul că nu a reușit să returneze unitățile critice de compresoare de gaz după întreținere. În iulie, fluxurile au fost reduse și mai mult, deoarece Gazprom a declarat că mai multe echipamente aveau nevoie de reparații. Apoi, la sfârșitul lunii august, fluxurile au fost oprite complet și nu au mai fost repornite niciodată. Gazprom a declarat că scurgerile de petrol au forțat-o să oprească singurul compresor rămas operațional pe conductă. Guvernele occidentale au susținut că Rusia încerca să folosească gazul ca o armă pentru a submina sprijinul european pentru Ucraina.
Uniper spune că eșecul Gazprom de a furniza volumele contractate, într-un moment în care prețurile spot europene erau la niveluri record, i-a provocat "daune financiare semnificative". Faptul că a trebuit să iasă pe piață pentru a înlocui gazul rusesc pierdut a costat-o cel puțin 11,6 miliarde de euro până la sfârșitul lunii noiembrie, a declarat Uniper, iar cifra este de așteptat să continue să crească până la sfârșitul anului 2024. Klaus-Dieter Maubach, directorul executiv al Uniper, a declarat: "Urmărim aceste proceduri legale cu toată vigoarea cuvenită: Datorăm acest lucru acționarilor noștri, angajaților noștri și contribuabililor."
Uniper fusese cel mai mare cumpărător de gaz rusesc din Germania, dar și alți cumpărători europeni vor fi suferit costuri suplimentare semnificative. Fluxurile prin Nord Stream 1 care funcționa la capacitate maximă erau de 55 de miliarde de metri cubi pe an. Ca o primă aproximație, având în vedere un preț mediu de referință european al gazelor TTF de aproximativ 43 USD pe milion de unități termice britanice, costul total al achiziționării de gaze de pe piață pentru a înlocui volumele Nord Stream 1 în a doua jumătate a anului trecut ar fi fost de aproximativ 40 de miliarde de dolari.
Costurile suplimentare pentru clienții europeni ai Gazprom vor fi reprezentat diferența dintre această sumă și ceea ce ar fi trebuit să plătească în cadrul contractelor lor pentru gazul rusesc. Uniper, RWE și Engie și-au depus cererile de despăgubire pe această bază, iar alți cumpărători europeni ar putea să le urmeze exemplul.
După ce fluxurile prin Nord Stream 1 au fost reduse pentru prima dată vara trecută, Gazprom a declarat forță majoră, argumentând că neîndeplinirea obligațiilor contractuale s-a datorat unor circumstanțe independente de voința sa. Acum că gazoductul a devenit nefuncțional, este probabil ca problema forței majore să fie un aspect central în cadrul procedurii de arbitraj.
Uniper a respins cererea de forță majoră a Gazprom în iulie anul trecut și este de așteptat să o conteste din nou la arbitraj. Dacă apar dovezi că SUA au fost de fapt responsabile pentru atacul asupra Nord Stream, sau chiar dacă vinovatul rămâne pur și simplu un mister, atunci cazul Gazprom va avea o greutate mult mai mare. Dacă se dovedește în mod incontestabil că a fost Rusia, având în vedere că guvernul rus deține puțin peste 50% din Gazprom, afirmațiile de forță majoră vor fi mult mai greu de susținut.
Având în vedere ruptura fundamentală a relațiilor dintre Rusia și Occident, s-ar putea crede că Gazprom ar putea pur și simplu alege să ignore orice verdict pronunțat de comisia de arbitraj. Acest punct de vedere ar fi o greșeală. Gazprom caută în continuare să semneze acorduri de vânzare cu alți cumpărători din întreaga lume, iar pentru aceasta este important să fie văzut ca un furnizor care respectă termenii contractuali, inclusiv deciziile de arbitraj în caz de litigii. Iar viitorul pe termen lung al relațiilor dintre Rusia și UE este încă incert. Dacă, în niște circumstanțe foarte diferite, Gazprom dorește să își reia rolul de furnizor al Germaniei și al altor țări din Europa de Vest, în va trebui să rezolve orice probleme nerezolvate de tribunal.
A distrus SUA rețeaua Nord Stream?
Seymour Hersh susține că SUA au decis să distrugă Nord Stream pentru că "atâta timp cât Europa rămânea dependentă de gazoducte pentru gaze naturale ieftine, Washingtonul se temea că țări precum Germania vor fi reticente în a furniza Ucrainei banii și armele de care avea nevoie pentru a învinge Rusia".
Acest argument este discutabil. La momentul exploziilor, prin sistemul Nord Stream nu curgea niciun gaz și era deja clar că existau șanse mari ca niciunul să nu mai curgă vreodată. Guvernele europene au depus eforturi susținute pentru a-și reduce nevoia de gaz rusesc: Germania, de exemplu, a comandat cinci unități plutitoare de regazeificare și stocare pentru a importa GNL.
Olaf Scholz, cancelarul Germaniei, a comentat în august: "Rusia nu mai este un partener de afaceri de încredere... Aceasta a redus livrările de gaze peste tot în Europa, invocând întotdeauna motive tehnice care nu au existat niciodată. Și de aceea este important să nu intrăm în capcana lui Putin." În cadrul planului REPowerEU al Comisiei Europene, UE speră să pună capăt importurilor de gaze rusești până în 2027, "dacă totul funcționează bine", după cum a declarat vicepreședintele executiv al Comisiei, Frans Timmermans.
Scenariul de dependență schițat de Hersh nu este imposibil, cel puțin până când ultimul val de aprovizionare cu GNL va începe să intre pe piețele mondiale în 2026-27. Europa a trecut prin iarna 2022-23 mai bine decât a sperat Rusia, în mare parte datorită vremii blânde. Dar o așteaptă încă cel puțin trei ierni potențial dificile dacă războiul din Ucraina continuă și dacă tensiunile dintre Rusia și UE rămân ridicate.
Pe termen lung, însă, este probabil ca Europa să nu se mai bazeze niciodată pe Rusia pentru gazele sale. Bombardarea gazoductului ar fi fost o operațiune de mare risc pentru SUA, din punctul de vedere al consecințelor de a fi prins sabotând infrastructura din apele țărilor aliate, care este parțial deținută de companii din țările aliate, cum ar fi Engie și Gasunie. Și ar fi avut doar o răsplată pe termen scurt.
Pentru Gazprom, pe de altă parte, daunele aduse conductei ar putea avea un beneficiu de durată, economisind potențial zeci de miliarde de dolari în compensații. Deși se pare că acest lucru va depinde de faptul că Rusia nu va fi identificată ca fiind vinovată.
În timp ce revendicările și contra-revendicările sunt încă învolburate, merită reținute cuvintele rostite de Rosemary DiCarlo, subsecretarul general al ONU, la audierea din cadrul Consiliului de Securitate de săptămâna aceasta. "Deși nu știm cu exactitate ce s-a întâmplat sub apele Mării Baltice în septembrie 2022, un lucru este cert," a spus ea. "Oricare ar fi fost cauza incidentului, consecințele sale se numără printre numeroasele riscuri pe care invazia Ucrainei le-a declanșat. La un an de la începerea războiului, trebuie să ne dublăm eforturile pentru a-i pune capăt, în conformitate cu dreptul internațional și cu Carta ONU."
