VIDEO - Sanctuar american evacuat: Momentul în care activiști de mediu aruncă praf roşu pe geamul care protejează Constituţia SUA

Autor: Redactia Stiripesurse.ro

Publicat: 15-02-2024

Actualizat: 15-02-2024

Article thumbnail

Sursă foto: X (fosta Twitter)

Activişti de mediu au aruncat miercuri, la Washington, cu praf roşu pe geamul care protejează exemplarul original al Constituţiei SUA, îndemnându-l pe preşedintele Biden să declare starea de urgenţă climatică, conform News.ro.

"Nu ne dorim sfârşitul civilizaţiei, dar acesta este drumul pe care ne aflăm în prezent", a avertizat grupul Declare emergency, care a revendicat acţiunea pe X (fostul Twitter), postând o înregistrare video a incidentului. .

Arhivele Naţionale, situate în capitala federală a SUA, adăpostesc exemplarele originale ale Declaraţiei de Independenţă şi ale Constituţiei, scrise în 1787. "În jurul orei 14.30, doi indivizi au aruncat cu pulbere roşie în geamul care o protejează", au precizat Arhivele Naţionale într-un comunicat. "Ei au fost arestaţi imediat", au adăugat acestea.

„Rotonda Arhivelor Naționale este sanctuarul documentelor fondatoare ale națiunii noastre. Eel sunt aici pentru ca toți americanii să vadă și să înțeleagă principiile națiunii noastre”, a spus arhivistul Statelor Unite, Colleen Shogan.

Serie de lovituri europene

Începând din toamna anului 2022, mai ales în Europa, activiştii ecologişti au vizat opere de artă pentru a atrage atenţia opiniei publice asupra încălzirii globale.

Ei şi-au lipit, de exemplu, mâinile pe un tablou al lui Goya la Madrid, au stropit cu supă de roşii tabloul "Floarea-soarelui" al lui Van Gogh la Londra şi au împrăştiat piure de cartofi pe o capodoperă a lui Claude Monet la Potsdam, lângă Berlin.

Mai recent, supă a fost aruncată pe sticla blindată care protejează "Mona Lisa", la Paris.

 

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri