Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

VIDEO Splendoare-n iarbă: Sorana Cîrstea s-a calificat în prima ei semifinală la Birmingham

dbonline.ro
Sorana Cîrstea

Sorana Cîrstea s-a calificat vineri în semifinala turneului de tenis pe iarbă de la Birmingham, învingând în sferturi pe croata Donna Vekic (92 WTA), la capătul unui meci de trei seturi, ajungând în prima semifinală pe iarbă a carierei, revenind de la un set în urmă.

Românca a pierdut primul set, dar a revenit și a câștigat cu 5-7, 6-3, 6-4, în două ore și jumătate.

În primul set, Cîrstea a avut 5-3 și 3 mingi de set, dar a cedat inexplicabil următoarele 4 game-uri, pierzând setul cu 5-7.

Istoria s-a repetat în actul secund, când Cîrstea a juns din nou la 5-3, însă de data aceasta a câștigat și a dus meciul în decisiv.

Al treilea act s-a desfășurat aproape similar. Cîrstea a făcut break devreme după care și-a menținut avantajul până la final, valorificându-și serviciul de fiecare dată.

În semifinală, Cîrstea o va întâlni pe câștigătoarea meciului dintre ucraineanca Dayana Yastremska (79 WTA) și chineza Shuai Zhang (54 WTA), cea care a eliminat-o în optimi pe Gabriela Ruse.

Într-un alt sfert de finală la Birmingham, Simona Halep, favorita numărul 2 a turneului, o întâlnește vineri pe britanica Katie Boulter (141 WTA), beneficiara unui wildcard din partea organizatorilor.

Pentru prezența în semifinală, Sorana Cîrstea va fi recompensată cu 11.000 euro și 110 puncte WTA.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.