Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ucraina răspunde la acuzaţiile Rusiei privind existenţa unei legături cu atacatorii de la Moscova

Kievul a negat din nou sâmbătă orice legătură cu atacul mortal de vineri din apropiere de Moscova, soldat cu cel puţin 115 morţi şi revendicat de gruparea jihadistă Statul Islamic (SI), după ce serviciile speciale ruse au susţinut că atacatorii aveau contacte în Ucraina şi încercau să fugă acolo când au fost arestaţi, relatează AFP.

"Ne-am aşteptat ca versiunea oficialilor ruşi să fie 'pista ucraineană'", a scris consilierul prezidenţial ucrainean Mihailo Podoliak pe reţeaua de socializare X.

Citește și: VIDEO Teroriștii care au ucis peste 115 de persoane în Moscova voiau să fugă în Ucraina: Dezvăluirile făcute de FSB

"Declaraţiile serviciilor speciale ruse cu privire la Ucraina sunt absolut de neconceput şi absurde. Ucraina nu are nicio legătură cu incidentul", a precizat el, scrie agerpres.ro.

Numărul victimelor în urma atacului de vineri seară de la periferia Moscovei a crescut la 115 morţi, iar printre ei se numără şi trei copii, a anunţat sâmbătă Comitetul de Anchetă din Rusia.

Citește și: Vladimir Putin a aflat: Sunt cel puțin 93 de morți! Cei 4 teroriști au fost prinși, alături de alte 7 persoane

Numărul răniţilor este de cel puţin 100, iar autorităţile au făcut apel la populaţie să doneze sânge şi au deschis în acest sens mai multe centre de colectare, potrivit DPA.

Kremlinul a anunţat că Rusia a reţinut 11 persoane, inclusiv pe cei patru presupuşi atacatori înarmaţi, în legătură cu asaltul de la sala de concerte Crocus City Hall.

Cei patru presupuşi autori ai atacului au fost arestaţi în regiunea Briansk, care se învecinează cu Ucraina şi Belarus, a precizat Comitetul de Anchetă.

Citește și: VIDEO Prima reacție a lui Vladimir Putin, după ce cel puțin 60 de oameni au fost uciși în atentatul din sala de concert

FSB a afirmat că suspecţii aveau "contacte corespunzătoare de partea ucraineană" şi intenţionau să fugă în Ucraina.

Autorităţile ruse nu au oferit nicio dovadă a acestor presupuse legături, a căror natură nu a fost specificată.

Bărbaţi neidentificaţi purtând haine de camuflaj au luat cu asalt sala de concerte Crocus City Hall cu puţin timp înainte de începerea unui concert în suburbia Krasnogorsk a Moscovei şi au deschis focul asupra mulţimii, a declarat Procuratura Generală a Rusiei.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.