Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Video| Filmul 'Pinocchio', de Guillermo del Toro, marele câştigător la gala Annie Awards 2023

doxologia.ro
pinnochio adevar minciuna

Filmul "Pinnochio", regizat de cineastul mexican Guillermo del Toro, a fost marele învingător la cea de-a 50-a gală Annie Awards, unde a câştigat cinci trofee, inclusiv premiul pentru cel mai bun lungmetraj animat, informează site-ul publicaţiei americane The Hollywood Reporter.

În cadrul galei de sâmbătă seară, care a fost organizată la Royce Hall din Universitatea California din Los Angeles (UCLA), această producţie s-a impus şi la categoriile "cea mai bună regie" (Guillermo del Toro şi Mark Gustafson), "cea mai bună animaţie de personaje", "cea mai bună coloană sonoră" şi "cea mai bună scenografie".

Filmul "Marcel the Sheel with Shoes On", regizat de Dean Fleischer Camp, a câştigat trei premii Annie: "cel mai bun lungmetraj animat independent", "cea mai bună interpretare vocală" (Jenny Slate pentru personajul Marcel) şi "cel mai bun scenariu" (Dean Fleischer Camp, Jenny Slate, Nick Paley şi Elisabeth Holm).

Producţia "Puss in Boots: The Last Wish", realizată de DreamWorks Animation, a câştigat două premii: pentru storyboard şi pentru montaj.

Reprezentanţii comunităţii filmelor de animaţie s-au reunit în format fizic pentru a asista la gala Annie Awards de sâmbătă seară, printre ai cărei prezentatori s-au numărat Scott Weinger şi Linda Larkin, care au asigurat vocile personajelor Aladdin şi Jasmine din filmul "Aladdin", produs de Disney în 1992. La eveniment a fost prezent şi CEO-ul Disney, Bob Iger, care i-a înmânat regizorului Pete Docter un premiu pentru întreaga carieră.

Filmele "Pinocchio", "Marcel the Shell with Shoes On" şi "Puss in Boots: The Last Wish" sunt nominalizate şi la premiul Oscar din acest an pentru cel mai bun lungmetraj animat, alături de producţiile "Turnind Red" şi "The Sea Beast".

În şase dintre ultimii 10 ani, câştigătorul premiului Annie pentru cel mai bun lungmetraj animat a câştigat apoi şi premiul Oscar la această categorie.

Un scurtmetraj nominalizat la Oscarurile 2023, "The Boy, the Mole, the Fox and the Horse", a câştigat la rândul său patru trofee Annie - pentru "producţie specială", "animaţie de personaje", "regie" şi "montaj".

"Avatar: The Way of Water", nominalizat la Oscarul pentru efecte vizuale, a fost recompensat cu două premii la gala Annie Awards, după ce s-a impus la categoriile "cele mai bune efecte vizuale într-un lungmetraj" şi "animaţie de personaje într-un lungmetraj live-action".

Organizatorii au atribuit şi câteva premii speciale. Astfel, premiile Winsor McCay pentru contribuţii deosebite aduse industriei de animaţiei le-au fost înmânate lui Pete Docter - de trei ori premiat cu Oscar şi director executiv al studioului Pixar -, creatorului de seriale TV Craig McCracken şi lui Evelyn Lambart (postum), de la National Film Board of Canada.

Premiul June Foray pentru impact caritabil i-a revenit istoricului şi educatoarei Mindy Johnson.

Ub Iwerks Award pentru realizări tehnice a fost atribuit platformei Visual Effects Reference Platform, dezvoltată iniţial de o echipă condusă de Nick Cannon şi Francois Chardavoine pentru a elimina incompatibilităţile dintre software-urile dedicate creaţiei de conţinuturi digitale. John Omohundro a primit Certificatul de Merit pentru servicii deosebite aduse industriei de animaţie.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.