Premium
Politologul Alina Mungiu Pippidi dă de înțeles că speranțele privind rezistența Ucrainei în fața asaltului rusesc sunt naive și că Ucraina speră la un ajutor care cel mai probabil nu va veni. Mai mult, Mungiu spune că provocările la adresa lui Vladimir Putin vor avea consecințe grave.
Iată întreg editorialul publica de Pippidi pe România Curată.
"Optimismul e un lucru bun în general. O dispoziție mai bună ajută digestia, somnul, concentrarea, te face mai plăcut de către semeni și mai atrăgător față de sexul opus. Dar optimismul are limitele lui. E riscant dacă ești avertizat că vine avalanșa să crezi, nonșalant, că poate nu vine. Că dacă te amenință unul că îți trage o mamă de bătaie să speri că e bluf. Că dacă nu mai ai benzină în rezervor să crezi că ai să ajungi totuși acasă.
Și cu toate astea, optimismul din tabăra noastră, însoțit de obligativitatea crescîndă impusă de mass media a unei abordări pozitive, că nu m-ar mira să se interzică oficial defetismul și să mai aibă voie să se exprime numai cine scoate triluri fericite, a fost dezmințit constant.
Toată lumea (cu mici excepții) a crezut că Putin nu face decît să amenințe și că nu va ataca Ucraina dacă e refuzat integral în cererile lui. A atacat-o.
Pe urmă, cînd s-a văzut că ucrainenii rezistă eroic și Putin s-a păcălit că națiunea ucraineană nu există s-a trecut la speranța că Ucraina mai ține o zi. Și încă una. Și încă una. În fiecare zi mor civili (puțini, că rușii au ordin totuși să nu tragă în civili, ar fi mult mai mulți). Refugiații ajunseseră pe 2 martie la vreo sută douăzeci de mii numai la noi, se atinge milionul per total în cîteva zile. Catastrofa umanitară e enormă. Rezistența e sublimă dacă aștepți ajutoare, dar nimeni nu se duce să îi ajute. Nu vine vreo cavalerie sunînd din trompete, ca în Westernuri. Prietenii noștri ucraineni, ca Daria Kaleniuk, au ajuns să țipe la Boris Johnson în conferințe de presă (și să plîngă), că nu înțeleg de ce NATO nu blochează cerul ucrainean. Chiar au crezut că nu sunt singuri. Dar noi toți îi îmbrățișăm- și atît. Nu vrea nimeni să pornească al treilea război mondial pentru Ucraina.
Pe urmă s-a crezut că sancțiunile vor opri tancurile. Dar evident că nu a fost așa, au ele rolul lor, dar nu au oprit niciodată nimic. Au pedepsit doar, după fapt. Oricum trebuia să scoatem banii lor murdari din piețele noastre financiare în Vest și să devenim mai autonomi și mai verzi energetic, asta e o ocazie, dar trebuia pentru astea un război?
Sunt unii care sunt optimiști că sancțiunile vor grăbi sfîrșitul lui Putin. E posibil. Să sperăm! Dar am două amendamente. Unu, că nici dacă el cade nu va veni vreo democrație prea curînd, că a distrus temeinic (cum am făcut și noi parțial) orice organizare politică, mulți ruși sunt contra lui, dar nu au vehicolul prin care să se asocieze repede și eficient, în vreme ce armata, FSB, etc au tot ce le trebuie. Doi, că indiferent cine conduce Rusia politica de a avea nordul Mării Negre și Marea de Azov e de la Petru cel Mare, nu de la URSS și e o iluzie să ne imaginăm că își vor lua jucăriile și se vor duce acasă cerînd scuze și lăsînd Ucraina în granițele ei din 1991.
Acuma sunt unii optimiști cu negocierile. Unii speră că vom ajungem eventual să negociem Helsinki 2, un nou aranjament european de securitate, cum voiau rușii. După ce facem praf Ucraina? A meritat să ajungem să negociem cu rușii după ce am distrus punțile dintre noi și ei, nu era mai bine să negociem înainte? Pe ce se bazează acest optimism? Rușii nu au capturat încă tot ce aveau de capturat și nu vor negocia serios pînă nu o fac, alte pierderi de vieți omenești și refugiați, și suferință. Cînd vor avea controlul a tot ce vor, or să negocieze, acesta e fost stilul lor dintotdeauna, și sunt remarcabil de previzibili.
Toți acești optimiști care nu au reușit să prevină războiul, care l-au provocat pe Putin fără să aibă vreun plan cum îl oprim pe Putin (dimpotrivă, planul era că nu ne luptăm cu el) se fac că nu văd ce notă de plată uriașă plătesc ucrainenii și cît e de urgent să încheiem, nu să chibițăm. Și pe cît e de neîndoielnic că e vina Rusiei, pe atît de clar e că unii mai puțin optimiști ar fi putut evita așa ceva. Adam Michnik, disidentul polonez, povestește că atunci cînd generalul Iaruzelski a decretat stare marțială, că nu mai putea face față mișcării sindicale Solidaritatea, polonezii au intrat în casă și s-au conformat pentru că au fost realiști (eu aș zice pesimiști). Și-au dat seama că numai dacă se supun stării marțiale nu vor intra rușii peste ei, și au preferat pe Iaruzelski, măcar era polonez.
Cu puțin optimism, mă înșel eu și totul merge bine pe frontul de Est. Poate că cu cît luptă ucrainenii mai mult capătă condiții mai bune la negocieri. Poate bărbații care colonizează televiziunile și guvernele sunt mult mai deștepți decît îi credem. Oare de ce nu îi mai crede lumea și a început panica de cînd Putin a menționat armele nucleare?
Crede cineva că poți rezolva probleme care au devenit mult mai grele după război, aproape de nerezolvat, doar cu optimismul și cu propaganda, fără o analiză a unde ai greșit, și mai ales cine a greșit (care să își schimbe profesiunea și să nu mai ia decizii sau să dea sfaturi), cînd au luat-o lucrurile pe un făgaș necontrolabil, care sunt opțiunile reale, nu cele pe care le dorești, și cît costă ele? Și cine va plăti prețul?
Optimiștilor".
