Astronomii polonezi au creat cea mai detaliată hartă 3D de până acum a Căii Lactee, monitorizând mii de stele pulsatile de mari dimensiuni răspândite în galaxia noastră, demonstrând astfel că discul ei, compus dintr-o multitudine de stele, nu este plat, ci are o formă puternic deformată şi răsucită, informează Reuters preluat de agerpres.
Joi, oamenii de ştiinţă au dezvăluit această hartă în trei dimensiuni a Căii Lactee - în care se află peste 100 de miliarde de stele, inclusiv Soarele -, ce oferă o imagine cuprinzătoare asupra structurii sale: un disc stelar alcătuit din patru braţe spiralate majore şi o regiune centrală ce are forma unei bare.
"Pentru prima dată, întreaga noastră galaxie - de la un capăt la celălalt al discului - a fost cartografiată folosind distanţe reale şi precise", a declarat Andrzej Udalski, profesor de astronomie la Universitatea din Varşovia, coautor al acestui studiu publicat în revista Science.
Până acum, modul în care cercetătorii îşi imaginau forma galaxiei noastre se baza pe măsurători indirecte ale unor repere celeste din interiorul Căii Lactee şi pe interferenţele provenind de la structuri observate în alte galaxii care populează Universul. Noua hartă a fost concepută folosind măsurători precise ale distanţelor dintre Soare şi un număr de 2.400 de stele, denumite "Cefeide variabile" şi care sunt împrăştiate în întreaga galaxie.
"Cefeidele sunt ideale pentru a studia Calea Lactee din mai multe motive", a adăugat Dorota Skowron, coautoare a studiului şi profesoară de astronomie la Universitatea din Varşovia. "Cefeidele variabile sunt stele gigante strălucitoare, de 100 sau chiar de 10.000 de ori mai luminoase decât Soarele, pe care putem să le detectăm cu uşurinţă în galaxia noastră. Ele sunt relativ tinere - mai tinere de 400 de milioane de ani -, aşadar putem să le găsim în apropiere de locurile în care s-au născut", a adăugat aceeaşi cercetătoare.
Astronomii au monitorizat cefeidele menţionate utilizând Telescopul Varşovia, amplasat în Anzii chilieni. Aceste stele pulsează la intervale regulate şi pot fi văzute prin uriaşii nori de praf interstelar din galaxia noastră, care pot să facă dificilă detectarea unor stele mai puţin strălucitoare.
Noua hartă 3D arată că discul galaxiei noastre, departe de a fi plat, este puternic deformat şi variază în grosime de la o zonă la alta, grosimea discului crescând odată cu îndepărtarea de centrul galactic. Discul are un diametru de aproximativ 140.000 de ani lumină. Un an lumină măsoară aproximativ 9 trilioane de kilometri.
Calea Lactee a început să se formeze relativ la scurt timp după Big Bang, o explozie ce a marcat naşterea Universului, petrecută în urmă cu aproximativ 13,8 miliarde de ani. Soarele, aflat la 26.000 de ani lumină de gaura neagră super-masivă din centrul galaxiei noastre, s-a format în urmă cu 4,5 miliarde de ani.
Discul Căii Lactee este deformat şi răsucit (studiu)
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

1.601
Apel neașteptat de la Bruxelles: Europenii, îndemnați să călătorească mai puțin pentru a evita criza energetică
1.601

1.860
Record de viteză pe o cale ferată din România: Trenul care a 'zburat' pe un tronson cheie
1.860

1.985
Bărbat reținut după ce ar fi siluit o fetiță timp de 5 ani, a bătut-o și i-a obligat fratele să asiste la atrocități
1.985

93
Cruzime fără margini: L-au bătut până a paralizat. Un câine a fost biciuit de stăpâni, în timp ce era ținut legat
93

5.394
FOTO Dezvăluiri în cazul fetițelor găsite în viață: Ce spune eroul din pădure despre cum le-a găsit pe Rebeca și Melisa
5.394

1.438
VIDEO Pleacă sau nu Ilie Bolojan din fruntea Guvernului? Prim scenariu pentru înlocuirea premierului: 'Teoretic, Grindeanu'
1.438

3.247
'Mercenarul' Horațiu Potra, mutare strategică în fața procurorilor: Audieri-maraton în dosarele Congo și „subversiv”
3.247

117
VIDEO Scenă incredibilă pe DJ 208 C, în Botoșani: bărbat scos cu forța din mașină de polițiști. Care a fost motivul
117

103
Vacanțe cu tratament pentru zeci de mii de români: 114.000 de bilete balneare pregătite pentru 2026
103

181
Clipe de coșmar într-un autocar plin cu elevi: O fată a fost aruncată din mers, într-o curbă, după ce a apăsat din greșeală butonul de urgență
181

6.975
Se lărgește cea mai circulată autostradă din România: Este prima autostradă construită vreodată în țara noastră și de acum va avea trei benzi
6.975

2.957
VIDEO De la altar la închisoare: Fost preot, trimis după gratii după ce a sedus și abuzat un băiat de 14 ani
2.957

4.885
Cine sunt românii care vor putea cumpăra motorină la preţ redus, fără accize şi TVA. Ministerul a publicat deja proiectul
4.885















Comentează