Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Excremente de rozătoare pe raft la supermarket. Explicațiile magazinului după incident

www.magazinulprogresiv.ro
Penny Market

Cazul magazinului Penny de la Alexandria, unde au fost găsite excremente de rozătoare pe un raft, este unul izolat şi au fost luate măsuri imediate, ce au inclus igienizarea şi dezinfecţia întregului spaţiu de vânzare şi depozitare, precum şi o serie de măsuri preventive, au precizat reprezentanţii companiei, la solicitarea AGERPRES.

"Regretăm incidentul ce a avut loc la magazinul din Alexandria şi ne cerem scuze clienţilor noştri. Aşa cum a fost comunicat de către reprezentanţii ANPC, produsele care ar fi putut fi afectate în urma acestui incident au fost înlăturate de la comercializare şi distruse, iar verificările noastre interne confirmă că acesta a fost un caz izolat", afirmă reprezentanţii Penny.

Potrivit acestora, măsurile imediate au inclus igienizarea şi dezinfecţia întregului spaţiu de vânzare şi depozitare, precum şi intervenţia unei echipe specializate în deratizare şi dezinfecţie. Ca urmare a acestui "caz izolat", planul de măsuri extins include creşterea frecvenţei verificărilor, dar şi o serie de măsuri preventive.

Printre acestea se numără introducerea unor schimburi de noapte pentru a verifica starea de igienă a tuturor spaţiilor de expunere din magazin (pe şi sub rafturi/paleţi, spaţiile sociale şi birouri), igienizarea şi decongestionarea spaţiului de depozitare, verificarea zilnică a spaţiului de depozitare, control zilnic al staţiilor de imobilizare înainte de deschiderea magazinului şi după închiderea magazinului şi reexaminarea şi implementarea unor măsuri de blocare a eventualului acces din exteriorul magazinului.

Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului (ANPC) au anunţat luni, printr-un comunicat, că au găsit excremente de rozătoare pe un raft în care se aflau depozitate mălai şi orez, în cadrul unui control realizat luni într-un magazin Penny Market din Alexandria.

În urma unei postări apărute pe o reţea de socializare, în care un consumator ar fi observat un şoricel sub rafturile cu alimente, ANPC s-a autosesizat, se precizează în comunicat.

"Comisarii din cadrul CJPC Teleorman au efectuat o acţiune de control la SC REWE (ROMANIA) SRL - Magazin PENNY MARKET Alexandria. Au fost verificate rafturile de expunere la comercializare a produselor, precum şi spaţiile de depozitare, unde au fost găsite excremente de rozătoare pe sub rafturi şi pe un raft în care se aflau depozitate mălai şi orez. Nu s-au găsit pungi degradate, roase de şoareci, dar pe raft era mălai şi orez împrăştiat", se menţionează în comunicatul ANPC.

Ca urmare a deficienţelor constatate, au fost oprite definitiv de la comercializare produsele de pe rafturile cu urme de excremente de rozătoare - 30 kilograme de mălai şi 100 kilograme de orez, în valoare totală de 387 lei, conform inspectorilor ANPC.

Operatorul economic are încheiat contract de prestări servicii cu o firmă de deratizare, ultima acţiune fiind efectuată în data de 29 decembrie 2019, la solicitarea acestuia, completează sursa.

Pentru definitivarea acţiunii de control, operatorul economic a fost invitat la sediul CJPC Teleorman, în data de 31.12.2019, precizează ANPC.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.