Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Mesaj intern în REPER - Oamenii lui Cioloș, în criză de timp: 'USR ne-a dat șah cu polul vieții. A fost o decizie premeditată de a ne izola'

euronews.com
REPER

Polul de dreapta anunțat în weekend la Congresul USR lasă REPER, partidul lui Dacian Cioloș, într-o situație ingrată. Cu un scor mult sub pragul electoral în sondaje, REPER riscă să cadă total în irelevanță. Dragoș Pîslaru, copreședintele REPER, a transmis un mesaj intern în care susține că USR a dat șah partidului lui Cioloș prin mișcarea din weekend, iar viitorul formațiunii depinde de o mobilizare exemplară până în decembrie. REPER urmează să comande și o cercetare sociologică pentru a vedea cum poate „ocupa” rapid electoratul liberal-progresist.

Mesajul lui Pîslaru:

Dragi colegi,

Vă scriu pentru că este evident că în acest weekend USR ne-a dat șah cu polul vieții. A fost o decizie premeditată de a ne izola, probabil ca ați citit pe FB ceea ce nu am spus până acum și anume că USR (Cătălin Drulă) a refuzat să ne vedem înainte de AG REPER, spunând că nu e oportun. Evident că acum nu s-a pus problema să ne invite.

Avem acum doua variante - prima, să intram și noi în polul de dreapta, dar nu o văd fezabila - ar însemna pe de-o parte alipirea de partide puternic conservatoare, care au avut poziții politice incompatibile cu ale noastre (în special PMP, dar și FD) și ar mai însemna practic negocieri cu încă 3 partide - împărțit 2 paie la 4 măgari, în condițiile în care am veni pe ușa din dos, presupunând că ne-ar invita așa, în stil USR, din milă, sau ca să aibă un ascendent moral, că vezi doamne, i-am invitat și pe ăștia. În plus, am cam decis de la început că vrem să ne validăm în alegeri, ceea ce nu am reușit cu PLUS-ul. Trebuie însă să fim conștienți că va exista o presiune importantă în bula noastră să ne unim, să nu ne mai certăm, să lăsăm ego-urile etc. Deja USR are un succes parțial prin poziționarea cu polul, pentru că vor promova mesajul ”noi suntem singura alternativă” la actuala putere și la AUR. De aceea trebuie să reacționăm, cu cap și claritate, pentru ca să nu dispărem în gălăgia generală.

A doua variantă este exact accea de a crea propria platformă și a rupe cu ea toate voturile centriste, liberal-progresiste și moderniste. USR abandonează un electorat important și ne crează un culoar important, pe care însă trebuie să ne mișcăm repede și bine să îl ocupăm. De aceea vom avea în iulie o cercetare sociologică serioasă, pentru că nu trebuie să ne bazăm doar pe instincte sau sondaje făcute de alții. În această cercetare o să testăm care este electoratul proeuropean și din ce se compune, care sunt temele fundamentale pentru acest electorat și dacă are sens mai degrabă cu mesaje de nișă sau cu politici mainstream, mai generale. Vom testa și opțiunea hibrid, care combină mesaje mari pentru problemele cele mai acute pentru electorat și campanii de nisa multi-target/ mesaj.

În august vom lucra la interpretare și la începutul lunii septembrie vom avea rezultatele și o propunere de startegie politică și de comunicare. Care ne va da mesajele cheie și fundamenta opțiunile legate de anul electoral 2024. Mesaje pe care apoi trebui să le livrăm cu toții în toate ocaziile și mediile de comunicare posibile.

Planul este clar acum. Am dat drumul la filiale și trebuie să avem toate filialele județene/ sectoare / diaspora și cel puțin primele 10-15 municipii gata până în septembrie. Tot până în septembrie avem rezultatele cercetării și strategia de comunicare, cum am scris mai sus. Se adaugă la asta planul de fundrasing și de engagement / recrutare. Pe partea de recrutare, trebuie să mobilizăm oamenii pentru a ajunge la min 5000 de membri până în decembrie. Cu target la nivel de filiale. Tot la recrutare, trebuie să fim deschiși să atragem personalități în partid, cu notorietate și apreciere la nivel regional și național. Ținta ar fi ca să putem anunța din septembrie min 2 VIPs / săptămână care să devină membri. Am discutat despre asta la ultimul BN și o să avem o inițiativă de a vă consulta cu privire la potențialele persoane pe care recomandați să le curtăm / atragem alături. În paralel, demarăm una sau mai multe campanii naționale (plecând de la cercetare), băgăm caravane la greu, creăm evenimente locale faine de mobilizare, facem canvassing. Pe final de an, musai să lansăm deja candidați în local pentru primării. Și evident, lansarea candidaturii la președinție, care este atât de importantă.

Restul anului, dar mai ales perioada septembrie-decembrie, este critic pentru succesul REPER, așa ca haideți sa o pregătim ca lumea. Toți membrii, voi toți trebuie sa știți clar ce facem, de ce facem și sa participați in pregătire și implementare.

Ce o sa va rog este sa lăsam orice bagaj legat de nemulțumiri la o parte și să facem o mare echipa repede, că nu merge altfel. Și da, degeaba urla leadershipul în mine sau Ramona, sau în colegii noștri din BN, dacă nu avem energia bună pe care doar voi ne-o puteți da. Așa că dacă aveți opțiunea sa criticati sau sa puneți umărul in perioada următoare, preferinta mea este a doua opțiune. Oricând sunt binevenite criticile, dar pana la sfârșitul acestui an avem nevoie de putina încredere unii in alții. Și chiar cred ca putem câștiga nu doar câteva procente amărâte, ci un spatiu serios in politica romanesca. Pe care pana in 2028 sa îl consolidam serios de tot.

Dragilor, avem un plan și chiar trebuie sa ne ținem de el. Cred în REPER, cred că putem obține încrederea românilor și ajunge să îi reprezentăm cu cinste și profesionalism, dar mai ales cred în voi și în faptul că înțelegeți nevoia de a ne mobiliza. Avem acum un partid în care fiecare dintre voi contează și va conta în a ne atinge obiectivele.

Vă rog să distribuiți acest mesaj colegilor voștri, în speranța că ne va ajuta pe toți să avem claritate.

Vă îmbrățișez, alături de Ramona și suntem gata să luptăm împreună cu voi pentru acest proiect.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.