Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Trailerul filmului The Last Duel, cu Matt Damon şi Ben Affleck, lansat

http://www.eonline.com
Matt Damon

Trailerul filmului „Ultimul duel/ The Last Duel”, regizat de Ridley Scott, cu Matt Damon, Adam Driver, Jodie Comer şi Ben Affleck în distribuţie, a fost lansat de studiourile 20th Century, potrivit news.ro.

Filmul analizează ultimul duel consimţit din Franţa, între Jean de Carrouges şi Jacques Le Gris, doi prieteni care devin aprigi rivali.

Damon şi Affleck au scris scenariul împreună cu Nicole Holofcener.

Povestea, inspirată din fapte reale, este plasată în Franţa secolului 14. Are în centru un bărbat care pleacă la război şi, când revine, descoperă că un prieten i-a violat soţia. Femeia nu este crezută de nimeni, iar soldatul apelează la regele Franţei şi decide că doreşte să îl înfrunte pe bărbatul vinovat, acesta fiind ultimul duel legal în Franţa.

Citește și: Magistrați TB, PRADĂ a `VICLEȘUGULUI` unui ex-judecător ÎNCARCERAT - I-au dat PENSIE DE SERVICIU după GRATII...

Scott, Damon şi Affleck şi Kevin Walsh sunt şi producători ai dramei istorice.

Matt Damon, care a mai colaborat cu Scott la „The Martian” (2015), şi Ben Affleck s-au remarcat în „Good Will Hunting” (1997, r Gus Van Sant), în care au jucat împreună şi care le-a adus câte un Oscar pentru scenariu original. Cei doi au colaborat pentru mai mult de zece lungmetraje, ca producători şi scenarişti, şi au jucat împreună în filme ca „Dogma” şi „Silent Bob Strike Back”.

„The Last Duel” este distribuit de Forum Film România şi are are premiera în cinematografe pe 15 octombrie 2021.

Filmul este bazat pe cartea cu acelaşi nume semnată de Eric Jager, care descrie în detalii tulburătoare viaţa în Evul Mediu. În vremea când eticheta, aspiraţiile sociale şi dreptatea erau conduse de coduri cavalereşti nescrise, consecinţele sfidării regulilor şi instituţiilor vremii – biserica, nobilimea, prinţul – erau fatale. Iar pentru o femeie să se răzvrătească, mai ales că nu avea niciun sprijin în afara soţului ei, riscurile erau şi mai mari.

„Mi-a plăcut la nebunie să lucrez cu Matt, iar faptul că am putut lucra şi cu el şi cu Ben, atât ca actori, cât şi ca scenarişti, a fost un bonus, mai ales alături de Nicole Holofcener. Ştiam că rezultatul va fi grozav”, spune regizorul filmului Ridley Scott. „Am fost fan al serialului «Obsesia Evei» şi am aşteptat cu nerăbdare ocazia de a avea un rol potrivit pentru Jodie Comer. Felul în care o interpretează pe Marguerite o va consacra drept una dintre cele mai bune actriţe ale generaţiei sale”, adaugă regizorul.

Scenariştii Nicole Holofcener, Ben Affleck şi Matt Damon spun: „Acest film este un demers de a respune povestea unei femei curajoase de care mulţi oameni nu ştiu. Am admirat curajul ei, îndrăzneala şi hotărârea absolută şi am simţit că este o poveste care trebuie popularizată, o dramă epică ce va captiva publicul şi îl va emoţiona la fel cum s-a întâmplat cu noi. Pe măsură ce am explorat istoria, am descoperit atâtea aspecte fascinante ale patriarhiei formale, codificate, specifice secolui al XIV-lea în Europea Occidentală şi care, uimitor, încă sunt prezente în societatea contemporană, unele chiar neschimbate”.

„Am ales să spunem povestea din perspectiva mai multor personaje pentru a putea examina mai profund ideea că, deşi mai mulţi oameni trec prin aceleaşi experienţe şi fiecare le percepe diferit, adevărul e doar unul”, mai spun cei trei autori ai scenariului.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.