Premium
Introducere
• Partea 1-a. Perspectivele populației județelor • Ipoteze • Rezultate
• Partea a 2-a. Perspectivele populației țării • Ipoteze • Rezultate • Câteva reflecții finale
•Referințe • Notă • Addendum
Introducere
Problemele reorganizării administrativ-teritoriale a țării au căpătat în ultimele săptămâni o atenție particulară, opinii, dezbateri, critici, observații fiind lansate în spațiul public. Publicarea rezultatelor provizorii ale Recensământului 2021 asupra numărului populației rezidente pe localități și masiva depopulare a localităților față de recensământul anterior au stimulat dezbaterea. Gravitatea situației s-a accentuat prin pierderea unei populații rezidente de peste 4 milioane locuitori după anul 1989, iar perspectivele sunt dramatice.
În contextul depopulării masive a județelor, dar și în cel al evoluțiilor economice diferențiate teritorial, actualul decupaj teritorial la nivel de județe a devenit de multă vreme frână în dezvoltarea țării. De fapt, acest decupaj a fost o frână în dezvoltarea țării în întregul context al schimbărilor politice, economice și sociale de după anul 1989, dar clasa politică nu a manifestat un interes major pentru o redesenare administrativ-teritorială într-un număr de unități (regiuni, provincii, noi județe) mult mai mic decât cel al județelor. Rațiuni politice și economice s-au opus. În capitalele județelor se află nomenclaturi bine construite și consolidate în timp în cele trei decenii, transpartinice, urmărind câștig electoral, poziții și funcții, risipă în banul public, nepotism. Ne putem întreba dacă nu cumva existența județelor și interesele înguste ale baronilor județeni și trimișilor lor în structurile de guvernare sunt și ele responsabile de starea jalnică a infrastructurilor rutiere, feroviare, fluviale și a dotărilor respective. Viziunea lor nu era și nu este cea de a vedea și evalua lucrurile la nivel național.
Deteriorarea catastrofală a demografiei țării, depopularea și consecințele lor economice au atins cote periculoase, dacă nu decisive, pentru realizarea proiectelor din Planul Național de Redresare și Reziliență prin instalarea previzibilei crize a forței de muncă și accentuarea ei în anii care vin. Este de admis, clasa politică realizează gravitatea situației, dar amână reorganizarea administrativ-teritorială după alegerile din anul 2024. Acest „după” înseamnă încă 1-2 ani de așezare a structurilor guvernamentale și parlamentare, a celor administrative locale și județene după alegeri și împingerea reorganizării teritoriale în anii 2030, dacă vor exista voință politică autentică, competență și responsabilitate. Nu politicienii sunt chemați să redeseneze harta administrativ-teritorială a țării, ci specialiștii în dezvoltare regională, în economie, în transporturi și comunicații, în geografie, în demografie, în educație, în sănătate, în cultură și în alte domenii.
În articolele importante publicate se tratează cu superficialitate factorul demografic în desenarea viitoarelor regiuni și îndeosebi viziunea pe termen lung și foarte lung a populației țării. Până la urmă, un nou cadru administrativ-teritorial este imperios necesar descătușării acțiunilor numeroșilor factori ai dezvoltării economice și sociale în profil teritorial. Dar finalitatea acesteia nu poate fi decât un alt standard de viață pentru populația țării. Care populație privind în viitor? Articolul oferă un cadru demografic teritorial în deceniile care vin potrivit perspectivelor elaborate de Eurostat.
Un inconvenient a fost modul de prezentare a datelor în articol, o cantitate imensă. S-a optat pentru formula grafică, în locul tabelelor nu foarte prietenoase ori al prezentării masive a datelor doar în text, formulă greoaie și nu foarte prietenoasă și ea.
Până la sfârșitul lunii martie 2023, cele mai recente date asupra perspectivelor populației Statelor Membre ale UE-27 elaborate de Eurostat erau cele publicate în anul 2020 – EUROPOP2019 [1]. Proiectările acopereau anii 2019-2100 la nivel național și la nivel teritorial, acoperind 1216 regiuni la nivelul NUTS-3. Pentru țara noastră, datele sunt la nivel de județ. La 30 martie 2023, Eurostat a publicat primele date ale unei noi serii de proiectări – EUROPOP2023 [2], acoperind anii 2022-2100. Datele publicate sunt doar la nivel național. Urmează publicarea și a altor rezultate și a perspectivelor în profil teritorial. Datele la nivel de regiuni (județe în țara noastră) se așteaptă să fie publicate în trimestrul al treilea al anului.
Dacă dorim să avem o indispensabilă viziune prospectivă asupra populației județelor și regiunilor în dezbaterile care au loc asupra regionalizării datele din EUROPOP2019 sunt singurele pe care le avem și pe care le vom folosi, până la publicarea rezultatelor seriei EUROPOP2023 în profil teritorial.
În prezentarea rezultatelor proiectărilor Eurostat subliniază în mod repetat că aceste proiectări ne arată doar „ce se întâmplă daca” (what-if). Este un avertisment de prudență în interpretarea rezultatelor în fața unor evoluții ale natalității, mortalității și migrației interne și externe pe termen lung dificil de prevăzut, mai ales in profil teritorial. Proiectările populației nu constituie prognoze ale populației, ipotezele adoptate asupra celor trei componente și rezultatele proiectării sunt doar unele dintre cele posibile.
Între cele două serii sunt la nivel național diferențe la ipotezele asupra fertilității și migrației externe. Și ipotezele și rezultatele la nivel național vor fi prezentate în Partea a 2-a a articolului, prioritate având datele asupra proiectărilor pe județe din seria EUROPOP2019, indispensabile în orice abordare a modificării împărțirii administrativ-teritoriale.
Partea 1-a. Perspectivele populației județelor
Ipotezele la nivel de județe se referă la rata fertilității totale (RFT), la speranța de viață la naștere și la migrația netă în număr de persoane, diferența dintre numărul imigranților și al emigranților cu schimbare de reședință (migrație internă și externă). Din ipotezele asupra ratei fertilității totale și ratelor de fertilitate pe vârste (între 15 și 50 de ani) rezultă numărul anual al născuților iar din ipotezele asupra speranței de viață rezultă numărul anual al deceselor. Calculat din date anuale asupra distribuției născuților după vârsta mamei și luând în considerare și distribuția pe vârste a întregii populații feminine in vârstă de 15-49 ani, rata fertilității totale indică numărul de copii aduși pe lume de o femeie de-a lungul vieții generalizând caracteristicile născuților și populației feminine pe vârste dintr-un an calendaristic. Este un indicator ipotetic prin aceeași logică a demersului what-if. Din valorile RFT se deduc apoi rate de fertilitate pe vârste indispensabile determinării numărului anual de născuți. Cititorul interesat în înlocuirea în timp a generațiilor și în natura RFT poate găsi detalii în Addendum.
Ipoteze
Ipotezele asupra fertilității sunt, ca și cele asupra migrației, de tip normativ, „ce se întâmplă dacă‟, constituind pentru o perioadă de 75 de ani doar un exercițiu prospectiv. Nu ar fi putut rezulta din analize la nivelul a 42 de unități teritoriale și este de admis că județele au fost grupate după unele caracteristici și ipotezele s-au stabilit ca modele. Să nu uităm că proiectările Eurostat acoperă 1216 unități teritoriale la nivelul UE-27. În anul 2019, rata fertilității totale se situa între 1,2 copii la o femeie în județul Cluj și 2,3 în județele Vaslui și Suceava (sau 1200 și 2300 la 1000 de femei). Rezervele exprimate în Caseta 1 asupra realismului valorilor indicatorului la nivel național sunt întărite de valorile la nivel de județe. În figura 1 sunt prezentate valorile ratei în anii 2015, 2050 și 2075. Formula grafică nu este cea mai fericită pentru evidențierea particularităților județelor în segmentul 1,6-1,9 copii la o femeie, unde se plasează cele mai multe județe, dar graficul oferă cadrul general al evoluțiilor proiectate, cu evidențierea județelor având valori extreme. Graficul poate fi însă dimensionat după nevoile cititorului interesat. În cele mai multe dintre județe rata ar urma să crească ușor până în anul 2050, cu progrese mai consistente în județele Cluj, Timiș Gorj, Ilfov, Dâmbovița. Regres al indicatorului ar urma să se înregistreze în județele Vaslui, Suceava, Sălaj, Neamț, Bacău. Creșterile mai însemnate și scăderile similare în județele menționate arată o atitudine de recuperare și uniformizare a nivelului fertilității și, respectiv, de regres al unor valori excesiv de ridicate în anul 2019. În perioada 2050-2075 ar urma o stagnare a valorilor în cele mai multe județe și continuare a progresului și regresului în județele menționate.
Ipotezele asupra speranței viață la naștere la nivelul județelor sunt extrem de optimiste, la bărbați mai ales. În anul 2019 indicatorul se plasa la bărbați între 68,8 și 69,3 ani în județele Tulcea și Bacău și valori de 74,6 și 75 ani în județele Ilfov și Cluj. La femei, decalajele erau între 77,5 și 77,9 ani în județele Stau Mare și Tulcea și 80,7 și 81,1 ani în județele Cluj și Ilfov. Nu s-au luat în seamă valorile anormal de mari, nerealiste din județul Vâlcea. În figurile 2A și 2B sunt prezentate creșterile la bărbați și la femei în ani în perioada 2019-2050. În viziune specialiștilor Eurostat județele cu valorile cele mai mici în anul 2019 vor recupera, printr-o dinamică mai consistentă, o parte din decalajul față de județele cu valorile cele mai ridicate. Astfel, progresele urmează să fie de 8-9 ani la bărbați în județele Tulcea, Bacău, Vaslui, Botoșani, Satu Mare, Călărași și mai mici, de 5-7 ani, în județele Cluj, Ilfov, Timiș și în Capitală. La femei creșterile ar urma să fie între 6,5 și 7 ani în județele Stau Mare, Călărași, Bacău, Tulcea, Giurgiu și mai mici, de 5,5 și 5,9 ani, în județele Cluj, Prahova, Ilfov, Alba, Brașov și Mun. București. Chiar dacă există aceste creșteri diferențiate, urmărind diminuarea marilor decalaje, clasamentul județelor după nivelul indicatorului nu diferă semnificativ în anul 2050 comparativ cu anul 2019. Pe primele locuri se vor afla, ca și în anul 2019, județele Ilfov, Cluj, Timiș, Argeș, Alba, Gorj și Mun. București iar pe locurile din partea inferioară a clasamentului vor rămâne județele Tulcea, Bacău, Vaslui, Satu-Mare, Neamț, Galați, Botoșani.
Creșterile consistente ale speranței ce viață se vor regăsi în proiectarea populației prin diminuarea numărului de decese și deci un aport la reducerea dimensiunii scăderii naturale a populației.
Se cuvine a menționa că după anul 2013 speranța de viață la naștere în țara noastră a fost într-o fază de cvasi-stagnare până la Pandemie, fără progres la bărbați și progres minor la femei. Pandemia a împins în jos nivelul indicatorului, ca și în alte țări, iar datele pe anul 2022 poartă amprenta consecințelor post-pandemie asupra mortalității, literatura de specialitate menționând consecințe și implicații la unele maladii ale aparatului circulator [3].
Ipotezele asupra migrației nete pe județe sunt vădit optimiste, fenomenul urmând să fie în declin ca număr de persoane și după anul 2050 migrația ar deveni pozitivă în toate județele, mai mulți imigranți decât emigranți. Este inclusă atât migrația internă cât și cea externă cu schimbare de reședință. Patru județe au migrație pozitivă în anul 2019 și vor continua să-și păstreze și să-și consolideze această caracteristică – Cluj Iași, Timiș și îndeosebi Ilfov. Anul în care migrația netă urmează a atinge valori pozitive este indicat în figura 3.
Putem vedea și care ar urma să fie declinul populației rezidente față de anul 2019 în procente. Datele asupra migrației nete pe județe sunt date doar pentru ani selectivi, terminați în 0 și 5 (excepție: 2019. Nu putem estima nivelul migrației nete pe perioade de timp. Putem avea însă avea un reper folosind, cu prudență, datele publicate pentru anii menționați. În anii 2019-2030 migrația este pozitivă doar în cele patru județe deja menționate – Cluj, Iași, Ilfov și Timiș. În perioada 2035-2050 acestor județe li se adaugă (din Transilvania) Arad, Brașov și Sibiu. În cea de-a treia perioadă, 2055-2075 la cele 4+3 județe se adaugă cu migrație pozitivă un număr de 20 de județe dar insuficientă ca mărime pentru a schimba situația la nivelul întregii perioade 2019-2075. Iată județele care în toată perioada 2019-2075 ar avea migrație negativă (potrivit abordării menționate): Botoșani, Brăila, Călărași, Galați, Ialomița, Teleorman, Tulcea, Vaslui, Vrancea. Nu sunt date asupra numărului anual de născuți și decedați pentru a putea determina scăderea naturală anuală la nivel de județ și compararea ei cu nivelul migrației nete dar la nivel național pentru perioada 2025-2075 scăderea naturală este de 4,9 milioane locuitor în timp ce migrația netă negativă este de numai 360 mii locuitori, ceea ce indică o contribuție minoră. Situația nu poate diferi semnificativ la nivel de județe.
Rezultate pe județe
Ipotezele optimiste ale Eurostat asupra evoluțiilor celor trei componente nu pot schimba tendința fermă de declin a populației județelor în deceniile viitoare, acumulările negative de după anul 1989, în 34 de ani, prin scădere naturală și migrație externă negativă, deteriorare masivă a structurii pe vârste și efectele sale pe termen lung vor continua să-și pună cu forță amprenta. Cu excepția notabilă a județului Ilfov populația județelor își va continua trendul descendent și în figurile grupate 4, 5 și 6, grupate, este prezentat declinul relativ față de anul 2019 în trei perioade, 2019-2030,2030-2050 și 2050-2075. Sunt diferențe considerabile, provenind din caracteristicile demografice actuale ale județelor, modelate de moștenirea demografică, de nivelul natalității în deceniile anterioare îndeosebi, de migrația externă și de fluxurile migratorii între județe prin orientarea acestora dinspre județe mai puțin dezvoltate economic, din regiunile Nord-Vest și cele trei regiuni din sud spre județele care au cunoscut și cunosc dezvoltare economică și socială din regiunea București-Ilfov și cele trei regiuni din Transilvania.
Până în anul 2030 reculul populației ar urma să fie de până la 10 la sută în jumătate dintre județe și între 10 și 20 la sută în cealaltă jumătate. Recul minor în județele Timiș, Iași, Cluj, Sibiu, Brașov, Suceava și regres de 15-20 la sută în județele Buzău Mehedinți, Olt, Tulcea, Brăila. Județul Teleorman ar pierde 20 la sută din populație. Județul Ilfov ar avea o populație cu 22 la sută mai mare. Populația proiectată în anul 2030 ar putea fi luată în considerare la redesenarea unităților administrativ-teritoriale, urmând ca datele recensământului din anul 2031 să fie cele oficiale.
Deteriorarea se amplifică după anul 2030 și proporțiile depopulării iau cu totul alte dimensiuni la orizontul anilor 2050 și 2075. La nivelul perioadei 2019-2050 în 19 județe declinul ar fi între 20 și 30 la sută, în 9 între 30 și 40 iar în județul Teleorman ar ajunge la 41,3 la sută. Un recul neglijabil de 1 la sută în județul Iași și ascensiune spectaculoasă în județul Ilfov – 46 la suta. Populația Capitalei ar scădea cu 23 la sută
Dacă trecem de anul 2050 și ne oprim la anul 2075 dimensiunile depopulării se amplifică catastrofal, fată de același an 2019 populația ajungând la jumătate în 10 județe: Vâlcea, Buzău, Hunedoara, Caraș-Severin, Tulcea, Olt, Brăila, Gorj, Mehedinți și Teleorman (declin de 58 la sută). Proporții reduse ale depopulării ar urma să aibă loc în județele Iași, Suceava, Timiș, Brașov, Sibiu și Bistrița Năsăud. Cum ar arăta depopularea la nivelul regiunilor de dezvoltare economică putem vedea în hărțile A; B, C și D. Creșterea numărului de județe având suprafețele în culori deschise, spre alb, arată proporțiile depopulării. Hărțile pot fi văzute în dinamică verticală și elocvența mesajului este mai bine evidențiată.
Implicațiile economice ale declinului populației și accentuării procesului de îmbătrânire demografică pot fi examinate în figura 7 la nivelul raportului dintre populația vârstnică și ce în vârstă de muncă. Raportul ar urma să se majoreze de la valori de 20-40 persoane de 65 ani și peste la 100 persoane în vârstă de 20-64 ani în anul 2019 la valori 60-80 persoane vârstnice în anul 2050. Agravarea situației este deosebit de mare în județele din sudul țării.
Publicarea de către Eurostat a rezultatelor Seriei 2023 pe județe va permite o actualizare a datelor folosite în acest articol. Ceea ce se poate contura este o populație moderat superioară, ratele de fertilitate la nivelul țării folosite în noua serie fiind moderat superioare. Nu pot apărea diferențe semnificative la ipotezele asupra speranței de viață și migrației nete. Cu alte cuvinte, datele din Seria 2019 își păstrează validitatea iar includerea lor în dezbaterile asupra reorganizării administrativ-teritoriale este motivată nu poate fi decât benefică. Asupra modului în care aceste date pot fi incluse în dezbaterile asupra viitoarei împărțiri administrativ-teritoriale opiniile nu pot veni decât de la specialiștii în dezvoltare regională. Datele pentru anul 2030 ar putea constitui punctul de plecare. Chestiunea delicată și fără răspuns este dacă și datele pentru anii de după anul 2030 pot fi luate în considerare în stabilirea noului decupaj administrativ-teritorial al țării. Întrebarea are rațiune dacă luăm în considerare declinul de 3,5 milioane locuitori al populației până în anul 2050 prevăzut în proiectările Eurostat, în cele 3 regiuni din sud declinul atingând 30 la sută.
O remarcă finală se referă la decalajele în timp dintre momentul apariției unor factori de schimbare în bine și concretizarea acesteia. Cu ipoteze optimiste asupra evoluțiilor fertilității și atingerea nivelului de înlocuire în timp a generațiilor (2 copii la o femeie) după anul 2050, cu ipoteze care prevăd progrese considerabile în evoluția speranței de viață și cu ipoteze care prevăd regres masiv al migrației nete negative populațiile județelor vor continua să fie în declin considerabil. Putem astfel vedea cât de gravă este starea populației după 34 de ani de declin, cu 34 de generații (o treime din toate generațiile care compun populația țării) având o rată a fertilității totale sub nivelul de înlocuire a generațiilor și deteriorare continuă a structurii populației pe vârste. Apare evident faptul că după atingerea unei fertilități de 2 copii la o femeie infernala mașinărie demografică va avea nevoie de mai multe decenii, aproape 4, pentru a repara ce s-a distrus in echilibrele demografice și revenire la creștere naturală a populației.
Partea a 2-a. Perspectivele populației țării
Rezultatele Seriei 2023 a proiectărilor Eurostat au fost publicate numai la nivel național [1A]. Fiind proiectări foarte recente și pornind de la o populație identică cu cea a Institutului Național de Statistică la începutul anului 2022 (19042455 și 19038098 locuitori) avem în proiectările Eurostat primele perspective ale populației României după recensământ și prezentarea lor este bine motivată.
Ipoteze
În Seria 2023 a proiectărilor Eurostat – EUROPOP2023, ipotezele din Scenariul de bază sunt dominate de optimism, ca și în Seria 2019, asupra evoluțiilor posibile ale celor trei componente – fertilitatea, speranța de viață și migrația externă.
Ipotezele asupra ratei fertilității totale. În seria 2019 valoarea ratei fertilității totale (RFT) în anul 2019, primul an acoperit de proiectări, este de 1,6 copii la o femeie (sau 1600 la 1000 femei). În seria 2023, valoarea din anul 2022, primul an acoperit de proiectări, este mai mare, de 1,8 copii la o femeie (sau 1800 la 1000 femei). Cele două valori le regăsim în anul 2025 și se diferențiază apoi în cele două serii în anii acoperiți de proiectări. Valoarea de 1,6 și, mai ales, cea de 1,8 copii la o femeie ridică unele semne de întrebare asupra realismului lor și în Addendum sunt oferite unele detalii asupra paradoxului creșterii lor în ultimii ani. În figura 8 pot fi examinate valorile RFT în anii 2025-2075 în cele două serii de proiectări. În Seria 2019 creșterea indicatorului este fermă, continuă și consistentă ca nivel, plecând de la 1,65 în anul 2019 și ajungând la 1,72 în anul 2050 și 1,75 în anul 2075. Abordarea din Seria 2023 este diferită, se pleacă de la un nivel neobișnuit de mare în anul 2022 – 1,81 năsuți la o femeie și curba este moderat dar continuu descendentă, atingând valorile de 1,78 și 1,77 în anii 2050 și 2075. Este foarte probabil ca specialiștii Eurostat să fi apreciat nivelul de 1,81 în anul 2022 excesiv de ridicat (Ajungem astfel la unele aprecieri ce sunt prezentate în Addendum).
Ipotezele asupra speranței de viață la naștere în anii 2025-2075 sunt cele din figura 9. Creșteri continui și apreciabile. Poziția defavorabilă a României nu s-ar schimba însă în clasamentul țărilor UE-27, rămânând în partea cea mai de jos a clasamentului, alături de Bulgaria, Letonia și Lituania. Valorile ușor inferioare și la femei și la bărbați în Seria 2023 până în jurul anului 2065 nu pot proveni decât din luarea în considerare a efectelor negative ale Pandemiei asupra indicatorului în anii 2020-2021 și prelungite în anul 2022 [3]. Sunt indicate între paranteze, pentru comparație, valorile din anul 2019 și 2022 în cele două serii. Creșterea în timp a speranței de viață la bărbați și la femei și reducerea decalajului dintre cele două sexe au dus și duc la menținerea raportului de masculinitate de la naștere, mai mare de 100 bărbați la 100 femei, până la vârste din ce în ce mai mari. Era vârsta de 58 în anul 2022 și vor fi vârstele de 66 în anul 2050 și 4 ani în anul 2075
Rămâne de văzut dacă indicatorul își va relua ascensiunea după cvasi-stagnarea de după anul 2013 până la Pandemie menționată în prima parte. O continuare a stagnării la valorile scăzute în context european ar fi profund dăunătoare și ar putea fi expresia unor stări devenite grave în resursele societății orientate spre creșterea calității vieții în context de creștere continuă și susținută a Produsului Intern Brut pe locuitor.
Este interesant și util de știut că specialiștii Eurostat sunt mai generoși decât cei de la Divizia de Populație ONU în ipotezele asupra evoluției speranței de viață la naștere în țara noastră. Iată datele pentru anii 2050 și 2075 (în ani):
Ipotezele asupra migrației internaționale. În figura 10 putem examina migrația netă pe ani în cele două serii și momentul în care migrația netă devine pozitivă (anii 2052 și 2044). Privind cele două curbe o observație se poate desprinde. Dificultățile autorilor Eurostat în proiectarea migrației externe în România au fost și sunt mari, fenomenul având un nivel anterior ridicat și întrebarea firească era și este dacă și când migrația externă negativă se va reduce, în ce context economic din țară și din țările dezvoltate de destinație a emigranților români. Ipotezele din Seria 2019 au fost elaborate înainte de Pandemie și curba de reducere a migrației negative ar urma să aibă loc în opinia specialiștilor Eurostat aproape liniar. Datele numai pentru anii 2019 și 2020 prezentate în rezultatele proiectărilor indică o migrație netă negativă de 74 și 59 mii persoane. În Seria 2 se aduc schimbări importante. Ipotezele au fost stabilite în anul 2022, deci după Pandemie și învățămintele ei în materie de migrație. Ipotezele pentru anii 2022, 2023 puse alături de cele pentru anii 2025 și 2030 nu au coerență. Pentru primii doi ani găsim o surprinzătoare și considerabilă migrație netă pozitivă în primul an, de 79 mii persoane (determinată de multiple efecte în contextul Pandemiei) și o migrație netă negativă în cel de-al doilea an, de numai 1800 persoane. În anul 2025 migrația negativă ar ajunge la 37 de mii persoane și ar crește la 38 mii persoane în anul 2030, fără o diminuare. Abia începând cu anul 2030 apare ipoteza fermă de reducere a migrației negative, foarte importantă în perioada 2030-2035, reducere de la de la 38 la 13 mii persoane. Declinul va continua în toată perioada următoare, devenind nul (număr imigranți = număr emigranți) și începând cu anul 2044 migrația externă a țării ar deveni pozitivă. Ar fi un moment istoric de mare referință, de creștere fie și modestă a populației țării prin migrație externă, chiar dacă masiva scădere naturală i-ar anula efectele. Se poate observa, ipoteza de reducere a migrației externe negative și trecerea la migrație pozitivă este mai importantă ca număr de persoane în Seria 2023.
Este de admis că în viziunea specialiștilor Eurostat instalarea generală a unei migrații pozitive după anul 2050 în ambele serii ar proveni dintr-o importantă migrație de retur a românilor care și-au stabilit reședința în țări dezvoltate după anul 1989.
Rezultate
Iată în tabelul de mai jos dramatica evoluție proiectată a numărului populației rezidente și a celor două componente determinante, creșterea naturală și migrația externă, în cele două serii în anii 2025-2050, 2050-2075 și în întreaga perioadă 2025-2075.
Populația României în anii 2025, 2050 și 2075, declinul în perioadele 2025-2050, 2050-2075, 2025-2075 și cele două componente ale declinului în Seriile 2019 și 2023 a proiectărilor Eurostat (*) (Sursa: [1a], [2])
Un declin al populației de 3 milioane în perioada 2025-2050 și de 2,1 milioane în anii 2050-2075 în Seria 1 și de 2,4 și, respectiv, de 1,6 milioane în Seria 2. Până în anul 2075 populația s-ar reduce cu 5,1 și 4 milioane locuitori, ajungând la 13,4 și 14,8 milioane. Domină net scăderea naturală a populației. Marea schimbare prevăzută este o migrație netă pozitivă în perioada 2050-2075 în ambele serii, de 581 și 444 mii. La nivelul întregii perioade 2025-2075 declinul populației ar fi de 5,1 și de 4 milioane locuitori în cele două serii. Se poate remarca o migrație netă negativă în Seria 1 și migrație pozitivă în Seria 2. Scăderea naturală ar urma să fie imensă, de 4,8 și de 4,1 milioane locuitori. Populația mai mare din Seria 2 provine din ipoteze net mai favorabile și la nivelul ratei fertilității totale și la nivelul migrației externe.
Câteva reflecții finale
• Pentru a ilustra implicațiile economice ale modului în care evoluțiile proiectate ale celor trei componente își vor pune amprenta pe structura pe vârste a populației, evoluția raportului de dependență a vârstnicilor, în figura 11, este semnificativă. Raportul poate înlocui alți indicatori și răspunde în parte la justificata preocupare crescândă în rândul generațiilor născute după anul 1966 asupra grijii „cine ne va plăti pensia?‟ De la valori de 32-33 persoane în vârstă de 65 ani și peste la 100 persoane în vârstă de 15-64 ani în anul 2025 indicatorul ar urca la valori de 54-59 persoane vârstnice în jurul anului 2050, cunoscând apoi un recul moderat provenit din variații în timp ale dimensiunii celor două populații determinate de jocul mărimii numeroaselor generații care vor compune cele două populații. Raportul este de dependență demografică dar are și o importantă încărcătură economică, susținerea economică a populației vârstnice de populația în vârstă de muncă predominant activă economic.
• Proiectările Eurostat au limitele lor prin enormele dificultăți de a proiecta populațiile a 1216 unități administrative din cele 27 de State Membre ale Uniunii Europene. Nu se putea adopta un alt demers decât cel al scenariilor. Elaborarea unor proiectări de către instituții naționale ar însemna un alt set de scenarii cu limitele lor. În proiectările Eurostat avem cel puțin o abordare unitară. Iar viziunea optimistă în formularea ipotezelor asupra celor trei componente poate înlocui o viziune motivat pesimistă și evoluții mai dramatice.
• Cu toate rezervele pe care le putem avea față de ipotezele adoptate de specialiștii Eurostat în proiectarea populației României viitorul este sumbru, catastrofal pe măsură ce ne îndepărtăm de realitățile demografice actuale și intrăm în construirea scenariilor pentru deceniile următoare. Este rezultatul imensei emigrații a românilor în căutarea unui nivel de trai mai ridicat, fugind de sărăcie, nedreptăți, corupție, incompetența guvernanților, mediocritatea clasei politice în general. Se pot adăuga calitatea educației și incertitudinea pentru viitorul copiilor, calitatea asistenței medicale, fără a mai vorbi de jalnica stare a infrastructurilor rutiere și feroviare. Culegem ce am semănat în 33 de ani și, în bună măsură, ce am moștenit de la vechiul regim.
• Poate diminua imigrația dimensiunile declinului populației? Muncitorii străini au devenit o prezență în plină expansiune numerică odată cu apariția și întinderea crizei de forță de muncă, în doar 1-2 sectoare acum 10 ani și extinsă rapid în ultimii ani în alte sectoare de activitate. Sunt consecințele migrației și ale scăderii masive a natalității după anul 1989. Nu putem ști acum când și în ce măsură economiile dezvoltate din vestul Europei vor depăși consecințele Pandemiei și ale crizelor energiei și de alt fel. O reluare a creșterii economice la parametrii anteriori Pandemiei va reclama în țările dezvoltate nevoie de forță de muncă străină, o nevoie agravată ca dimensiune de retragerea de pe piața muncii a generațiilor mari și foarte mari din anii 1955-65, ani de baby-boom după război. Într-un astfel de scenariu criza de forță de muncă în țara noastră se va accentua nu numai prin dimensiunea generațiilor ajunse la vârste de muncă ci și prin reluare a migrației. Directorul biroului Organizației Internaționale pentru Migrație din România declara recent că țara noastă va avea nevoie de 120000 de lucrători străini în acest an, mai mult cu 20000 de persoane față de numărul aprobat de guvern pentru acest an [5].
• Imigrația de forță de muncă în țara noastră nu are dimensiune demografică. Iar dacă încercăm a examina în ce măsură imigrația de populație tânără, de familii tinere ar putea reduce depopularea țării intrăm într-o arie extrem de complicată și sensibilă. Ar însemna elaborarea unei politici de imigrare cu dimensiune demografică. Un număr de întrebări își așteaptă însă răspunsuri. Care ar trebui să fie numărul anual de imigranți? Ce raport ar trebui să existe între bărbați și femei? Va fi privilegiată imigrația de familii tinere cu copii? Ce nivel de educație a imigranților? Ce model cultural și originea imigranților? După ce criterii vor fi repartizați teritorial imigranții? S-ar putea adăuga și ale întrebări. Nu trebuie omise problemele care se cer a fi rezolvate în prealabil: locuințe, locuri de muncă, asistență medicală, grădinițe și școli în limba maternă, așezăminte religioase, disponibilitate de produse alimentare și de alt uz specifice, fără a neglija măsuri/rețele de adaptare a imigranților la stilul de viață românesc și cunoașterea limbii române. Iată cât de multe și delicate probleme ar pune o politică de imigrare cu dimensiune demografică. Din rațiuni istorice noi nu avem o cultură a imigrației.
• Oricum am privi viitorul, răul făcut în cei 33 de ani, urmările moștenirii demografice de la vechiul regim și caracteristicile demografice actuale și celor care se întrevăd nu pot duce la stoparea declinului populației și depopulării țării. S-ar putea să ajungem la diminuare a ritmul depopulării cu unele măsuri de stimulare a natalității dacă vom avea concluzii relevante ale unor cercetări selective pe eșantioane reprezentative în rândul populației tinere și adulte pentru a afla ce se află în spatele sutelor de mii de decizii ferme ale tinerelor cupluri de a nu avea copii ori de a avea un singur copil. Vom putea ști în ce măsură factorul economic este cel determinant, unde se află factorul carieră, factorul educațional, cel cultural, stilul de viață, egoismul în creștere, la ce măsuri s-ar putea ca tinerele cupluri să fie sensibile în decizia de a avea copii. S-ar putea ca nu alocațiile, indemnizațiile, alte forme de suport financiar (fără a se ști în ce măsură ajung la copil) să primeze ca interes, ci, de pildă, setul de facilități autentice în construirea/cumpărarea unei locuințe și garantarea accesului copilului la creșă, grădiniță, școală cu masă caldă și servicii după școală pentru cuplurile în care ambii părinți sunt persoane active economic. Ar fi realizarea compatibilității între statutul femeii de mamă și persoană activă economic. Date recent publicate de Institutul Național de Statistică (6) arată că numărul mediu de copii aduși pe lume de o femeie la data recensământului din decembrie 2021 era de numai 1,1 la femeile în vârstă de 30-34 ani și de 1,3 la femeile în vârstă de 35-39 ani. Aceste valori sunt mai mici la femeile cu studii superioare iar datele provizorii ale aceluiași recensământ (7) arată că din cele 3,1 milioane locuitori cu studii superioare 1,7 milioane sunt femei.
• În Programul de guvernare al actualei coaliții sunt enumerate 5-6 măsuri extrem de importante de stimulare a natalității dar niciuna nu este aplicată. Ministerul Familiei nu a întreprins practic nimic consistent pentru redresarea natalității și având în față perspectiva alegerilor din anul 2024 nici nu va întreprinde. Da, sunt costuri mari, foarte mari pe care le implică măsuri de natură excepțională dar investiția în copii, în viitorul țări, nu este cea mai importantă investiție pe care țara trebuie să o facă pentru a reduce actualele proporții și cele care se întrevăd ne-sustenabile ale declinului și depopulării țării? Perspectivele Eurostat arată care sunt aceste proporții catastrofale.
R e f e r i n ț e
[1] Eurostat. EUROPOP2019.Population Projections at regional level (2019-2100) (proj_19r).
[1A] Eurostat. EUROPOP2019.Population Projections at national level (2019-2100) (proj_19n).
[2] Eurostat. EUROPOP2019.Population Projections at national level (2022-2100) (proj_23n).
(https://ec.europa.eu/eurostat/web/population-demography/population-projections/database
[3] Yan Xie, Evan Xu, Benjamin Bowe & Ziyad Al-Aly
Long-term cardiovascular outcomes of COVID-19, Nature Medicine volume 28, pages 583–590 (2022) (https://www.nature.com/articles/s41591-022-01689-3).
[4] United Nations Population Division. The 2022 Revision of World Population Prospects
(https://population.un.org/wpp/
[5] Ecomedia. INTERVIU (https://economedia.ro/interviu-mircea-mocanu-seful-oim-in-romania- romania-are-nevoie-de-un-contingent-de-120-000-de-lucratori-straini-in-acest-an-statul-tine-foarte-greu-pasul-cu-cererile-companiilor-exi.html).
[6] Institutul Național de Statistică. Recensământul Populației și Locuințelor 2021.
Rezultate definitive: Caracteristici demografice (https://www.recensamantromania.ro/rezultate-rpl-2021/rezultate-definitive-caracteristici-demografice/).
[7] Institutul Național de Statistică. Recensământul Populației și Locuințelor 2021.
Rezultate provizorii. (https://www.recensamantromania.ro/rezultate-rpl-2021/rezultate-provizorii/)
Notă
Proiectările Eurostat arată că și alte populații europene se vor afla în declin în deceniile următoare: țările ex-comuniste, mai puțin Cehia și Estonia, Italia, Grecia, Portugalia și Finlanda. România se află printre țările cu cel mai mare declin proiectat pentru anul 2050, alături de Letonia, Lituania, Bulgaria, Croația și Grecia. Pe de altă parte, datele Eurostat pe anul 2021 arată scădere naturală a populației în 18 din țările UE-27. În 9 dintre ele migrația externă pozitivă, a depășit scăderea naturală și numărul populației nu a scăzut. Declin s-a înregistrat în celelalte 9 țări: Bulgaria, Croația, Grecia, Italia, Letonia, Slovacia, Slovenia, Ungaria si Romania. Dacă lăsăm la o parte țările afectate de emigrație masivă după anul 1990 ce a determinat în mod major declinul populației (Polonia, Bulgaria, România), maladia populațiilor europene în drumul lor spre declin al populației este aceeași: denatalitate.
Addendum
- Înlocuirea generațiilor în timp
Evoluția unei populații în timp este determinată de măsura în care generațiile care o compun își asigură înlocuirea ca număr de născuți. Cu alte cuvinte, doar în abordare longitudinală, pe generații, putem vedea înlocuirea generațiilor și evoluția numărului populației în timp. Indicatorul sintetic este descendența finală calculată la sfârșitul perioadei fertile a vieții, vârsta de 50 ani. O valoare de 2 copii la o femeie indică înlocuirea generațiilor și o populație stabilă numeric. O valoare mai mică de 2 copii arată neînlocuirea numerică a generației și declin inevitabil al populației în timp. Ultima generație care și-a asigurat înlocuirea este în țara noastră generația 1961. La generațiile următoare indicatorul este in regres, ajungând la 1,6 în generația 1975. Descendența finală se calculează deci la sfârșitul perioadei fertile a vieții, la vârsta de 50 ani și nu poate avea valoare predictivă decât prin analiza ratelor de fertilitate la toate vârstele de 15-49 într-un mare număr de generații pentru a desluși și cuantifica schimbările survenite în timp în generații succesive. Valorile descendenței finale au o remarcabila rigiditate în evoluții. Știința demografică a conceput însă un indicator cu putere predictivă calculat din date anuale asupra născuților și populației feminine în vârstă de 15-49 ani. Este rata fertilității totale. Calculat din date anuale asupra distribuției născuților după vârsta mamei și luând în considerare și distribuția pe vârste a întregii populații feminine in vârstă de 15-49 ani, rata fertilității totale indică numărul de copii aduși pe lume de o femeie de-a lungul vieții generalizând caracteristicile născuților și populației feminine pe vârste dintr-un an calendaristic. Nivelul de 2 copii la o femeie este reclamat de simpla înlocuire în timp a unei populații. Valori inferioare prefigurează declin inevitabil al populației in timp. Este un indicator ipotetic prin aceeași logică a demersului what-if.
- Un paradox demografic
Cititorul va fi observat că în ipotezele asupra ratei fertilității totale (RFT) pe județe în primul an al perioadei acoperite de cele două serii de proiectări, 2019 și 2022, am întâlnit la câteva județe valori de 1,8-2 născuți la o femeie iar în ipotezele pentru ceilalți ani aceste valori urmează să crească. Chiar și la nivel național valorile din anii 2020-2021 sunt de 1,8 copii la o femeie din populația rezidentă în țară. Trebuie menționat că indicatorul era de 2,2 copii la o femeie în anul 1989 și în anii 1995-2010 a stagnat la un nivel de 1,3 copii. Valorile de 1,7-1,8 din ultimii ani ridică semne de întrebare asupra realismului și o plasare a lor într-un cadru mai larg poate oferi repere de reflecție. Arătam la punctul A detalii asupra semnificației indicatorului și metodei de calcul. Celelalte lucruri fiind egale, o creștere a indicatorului poate proveni din progresul numărului de născuți ai populației feminine rezidente în vârstă de 15-49 ani. Unui declin al acestei populații îi corespunde, în mod normal, un recul al numărului de născuți, nivelul RFT nefiind influențat. Pe de altă parte, unei creșteri a valorii indicatorului îi corespunde o evoluție similară a ratei natalității, același număr de născuți fiind raportat la întreaga populație. În cele trei figuri care urmează pot fi examinate evoluțiile numărului populației feminine în vârstă de 15-49 ani, ale ratei natalității și ale ratei fertilității totale.
În prima figură avem regres ferm și masiv al numărului populației feminine iar în figura II avem recul al ratei natalității după anul 2018. Declinul populației feminine provine și din emigrație și din generațiile mici de după anul 1989 care au intrat și intră în grupa 15-49 ani. În figura III, poate fi examinată ascensiunea spectaculoasă a ratei fertilități, contrară evoluție numărului de născuți și ratei natalității. S-ar putea ca ascensiunea RFT în context de scădere a numărului de femei învârstă de 15-49 ani să intre în delicata problemă a includerii/neincluderii unui număr de născuți aduși pe lume în străinătate de mame cu reședința în străinătate ori de mame cu reședința în alte țări și care au adus pe lume copilul în România. Date ale INS indică pentru anii 2009-2022 un număr de 2,9 milioane de născuți înregistrați în țară, 2,5 milioane fiind născuți în țară iar 411 mii fiind născuți în străinătate și înregistrați și în România. Proporția copiilor născuți în străinătate și înregistrați în țară în numărul total de copii înregistrați în țară în perioada 2009-2022 este de 15 la sută (cu valori mai mari în anii 2017-2021). (Tudorel Andrei, „Îmbătrânirea populației rezidente, fenomen demografic greu de oprit‟ în volumul O conică timpurie a Recensământului din anul 2022, ediția 2023, Institutul Național de Statistică (sub tipar).
