Premium
Dumitru Crudu este un poet și dramaturg de limbă română din Republica Moldova. Este câștigător al Concursului de dramaturgie „Cea mai bună piesă românească a anului”, organizat de Uniunea Teatrală din România (UNITER) și de Fundația Principesa Margareta a României, ediția 2003. Este membru al Uniunii Scriitorilor și al Uniunii Teatrale din Republica Moldova, cât și al ASPRO.
Apa creștea.
Piața din jurul Bisericii se afla deja sub apă.
Apa înghiți bănci, mașini, biciclete, garduri, porți, tufe de trandafiri, tufe de viță de vie, tobogane, un monument al poetului Taras Șevcenco și apa tot creștea și creștea, înghițând trunchiuri ale copacilor, rupând crengi și ducându-le la vale.
Apa pătrunse și în sfântul locaș și creștea cu fiecare clipă care trecea. Apa i-a înghițit preotului pantofii, i s-a ridicat la glezne, i-a înghițit genunchii, i-a ajuns la brâu, și ea tot urca și urca.
Preotul a leopăit prin apă către scară. Primele șapte trepte pe care le-a urcat se aflau sub apă. Până și balustrada se afla sub apă. Se ținea cu mâinile de balustradă și urca treptele cufundate sub apă.
Când a pus piciorul pe prima treaptă uscată, a văzut și lumina pătrunzând prin vitralii. O lumină gălbuie, de floarea soarelui, care-l încuraja să nu se dea bătut. Nu voia să se uite în jos, dar se uită și văzu că apa urcase chiar mai sus de icoane și pătrunsese și în altar, acolo unde avea voie să pătrundă doar preotul. Acum și icoanele erau sub apă.
Era o apă murdară, mâloasă, care pătrundea în biserică din drum și nu pleca nicăieri de aici. Nicăieri. Doar urca. De parcă ar fi urcat după el. De parcă l-ar fi urmărit pe el și ar fi vrut să-l ajungă din urmă. Treptele uscate pe care pusese piciorul erau deja ude. Dar preotul continua să urce. Învăluit de lumina gălbuie care sosea de afară.
Singura salvarea era să nu se oprească. Cei care s-au oprit au fost scoși de apă din biserică și aruncați în râul de afară și duși cine știe unde.
Urca.
Odăjdiile ude îi îngreunau mersul. Încerca să nu se gândească la asta. Încerca să nu se gândească dacă acestea nu-l vor doborî de pe scară. Încerca să nu se gândească la ce o să facă atunci când afară se va întuneca și nu se va mai vedea nimic în jurul său.
Scopul său era să ajungă în clopotniță.
Intră în clopotniță.
Apa colcăia în biserică. Îi auzea vuietul. Mugea sub el. Urca după el, în clopotniță, mugind.
Apucă funia și începu să tragă de ea. Se auzi prima bătaie de clopot. Apoi a doua. Apoi a treia. A patra.
Cât timp bătea clopotele, părintele avea impresia că apa se oprea și nu mai urca.
Când se oprea ca să-și tragă sufletul, apa își continua asaltul.
Bătea clopotele. A bătut clopotele până dimineață. Când s-a luminat de ziuă, a văzut că apa s-a retras din biserică.
Părintele însă continua să bată clopotele.
Nota AUTORULUI: Acest text este o proză și trebuie citit în această cheie.
