Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Cel mai puternic lider PNL cere menținerea coaliției de guvernare: 'Ruperea coaliției ar încurca problema. Avem un fel de ciocnirea civilizațiilor!'

ciuca boc selfie ppe

Cel mai puternic lider PNL cere menținerea coaliției de guvernare: „Ruperea coaliției ar încurca problema. Avem un fel de ciocnirea civilizațiilor!'

Avem un fel de ciocnirea civilizațiilor între PSD și PNL, transmite primarul Clujului, liberalul Emil Boc, care face apel la cele două partide să stea „cu picioarele în apă rece” și să analizeze „toate consecințele” unei eventuale rupturi guvernamentale. Comentariile acestuia sunt făcute în contextul în care se discută despre reducerea cheltuielilor, fiind contre între cele două partide pe acest subiect, însă și din perspectiva rezultatelor pozitive avute de PNL la Cluj, care domină politic județul și orașul.

„Eu nu dau lecții la nimeni. Nu mă consider atotștiutor să dau lecții cuiva. Pot doar să spun ce am făcut cât am fost premier: am eliminat pensiile speciale, 200.000 de posturi bugetare, am avut maxim 53 de secretari de stat și 16 în Guvern, am comasat și desființat 200 de agenții guvernamentale, măsuri prin care am fost pus cu spatele la zid, nu aveam alternativă, ca să putem finanța celelalte cheltuieli bugetare”, a spus Emil Boc, la postul radio Napova Live.

Asistăm la „o ciocnire ideologică” între PSD și PNL

„Nu aș vrea să fie privită confruntarea între PSD și PNL  ca ceva anormal. Este firească această dezbatere.

Și-au dat mâna venind din unghiuri ideologice diferite. (...) Evident că acum avem un fel de ciocnirea civilizațiilor. E o ciocnire ideologică, dar e normală într-o societate. (...) Nu trebuie condamnate cele două partide pentru că își apără nucleul ideologic. E normal, aceste partide nu vor fuziona niciodată, cel mult într-o etapă de contract pentru România, cum au făcut și nemții - coaliție între dreapta și stânga. Avem nevoie de stabilitate politică și economică.

Nu cred că adăugarea unei crize politice, pe lângă cea economică, ar rezolva mai mult decât ar încurca problema. În primul rând trebuie să stai cu picioarele în apă rece și să analizezi toate consecințele. Avem nevoie de o țară care suntem de o graniță la război de stabilitate politică. Avem nevoie de predictibilitate (n. r.: cu referie la măsuri economice), aici e posibil să nu le placă celor de stânga. Da, cred și eu alături de colegii mei liberali că trebuie să produci prosperitate și apoi să împarți celor afectați”, a mai punctat edilul.

Soluțiile propuse de Boc

„Respectând nucleul ideologic, nu certându-se excesiv, nu cu acuzații, ci cu rațiune și calm: care sunt măsurile necesare? Din această perspectivă văd trei lucruri:

1. Nu omor motorul creșterii economice. E viziune liberală. (...) Dar  nu vine în contradicție cu măsurile social-democrate, prin păstrarea locurilor de muncă.

2. Hai să eliminăm risipa: de sus până jos! De la premier până la ultima autoritate. Fără abuzuri, cu studiu de impact. Eliminarea risipei e necesară, dar să nu produci mai mult rău decât bine.

3. Elimini risipa, dar fratele meu...: diminuezi evaziunea fiscală. (...) În fața legii toți suntem egali: de moarte și de taxe nu trebuie să scape nimeni. Înainte de a pune taxe noi, hai să eliminăm risipa și evaziunea fiscală. Sunt și socialdemocrate măsurile și liberale. Ne rezolvăm partea de bani necesară. Dar pentru asta trebuie să discutăm, nu să ne înjurăm la televizor. Aceste partide sunt aici ca să câștige România”, a declarat Emil Boc.

„Trebuie să taie nu din aprecieri făcute din ficat, ci trebuie să ducă România în direcția corectă, pe baza unor măsuri raționale, care să păstreze în continuare producerea de prosperitate și să nu pună o povară suplimentară pe cel care produce și să se asigure că toți suntem egali în fața legii. Totul să fie făcut  cu maximă atenție, astfel încât să nu producă efecte perverse, prin aplicarea neanalizată a prevederilor legale”, a concluzionat liberalul.

Context extrem de tensionat în Coaliție

Declarația lui Emil Boc vine în contradicție cu cea a unor voci din PNL, care au cerut ieșirea de la guvernare, după amenințările lui Marcel Ciolacu. Marcel Ciolacu a provocat tensiuni în coaliție, după ce a declarat că își depune mandatul dacă PNL nu acceptă măsurile fiscale.

Vicepreședintele PNL Florin Roman, fost ministru, a declarat miercuri la RFI că liberalii nu pot rămâne în coaliția de guvernare dacă PSD nu le ascultă punctul de vedere pe măsurile fiscale și i-a reproșat premierului Marcel Ciolacu afirmația legată de depunerea mandatului.

Florin Roman spune că vocea liberalilor trebuie să fie ascultată în coaliție și vorbește de ieșirea de la guvernare după apeluri similare ale unor colegi, cel mai recent fiind al șefului CJ Cluj, Alin Tișe, dar și al liderului PNL Timișoara, Cosmin Tabără care se teme că PNL riscă să dispară dacă devine brelocul social-democraților.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.