Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Dascălii din Arad se plâng de umilințețe legate de obținerea certificatelor de integritate comportamentală

rtv.net
examen profesori

Un număr de 460 de certificate de integritate comportamentală au fost emise, până luni, la Serviciul de cazier judiciar din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Arad, majoritatea pentru angajaţii din şcoli, care critică, alături de sindicat, acest "demers birocratic" şi spun că sunt umiliţi de stat, potrivit Agerpres.

Reprezentanţii IPJ Arad au declarat, că au fost eliberate 460 de certificate de integritate comportamentală, majoritatea în ultimele zile, de când a început noul an şcolar, fapt din care rezultă că cele mai multe solicitări au fost depuse de către angajaţii din şcoli.

Inspectorul şcolar general adjunct, Nicolae Pellegini, a declarat, că toţi cei aproape 4700 de angajaţi din sistemul de învăţământ preuniversitar care intră în contact cu copii vor trebui să prezinte acest certificat, fiind vorba de personal didactic, didactic auxiliar sau chiar nedidactic.

Citește și: O femeie a fost legată azi de Gheorghe Dincă! Cine este ea de fapt

Până în prezent, doi dascăli nu au reuşit să obţină acest document, cererile lor fiind respinse, însă motivele nu au fost precizate de către autorităţi.

Conform ISJ, şcolilor li s-a trimis recomandarea de a face demersuri comune pentru eliberarea documentelor, astfel încât să fie trimisă o singură cerere Serviciului de cazier judiciar pentru angajaţii din fiecare unitate de învăţământ, pentru ca aceştia să nu meargă fiecare în parte la ghişeu.

Cu privire la necesitatea acestui document, preşedintele Sindicatului Democratic din Învăţământ (SDI) Arad, Dănuţ Ieneşescu, a declarat, că opinia generală a dascălilor arădeni este aceea că noile reglementări nu fac decât să birocratizeze şi mai mult sistemul, dar şi să îi umilească pe profesori.

Citește și: Rareș Bogdan intră la rupere: ‘Nu voi accepta niciodată’

"Am avut discuţii cu colegii din şcoli şi nimeni nu este de acord cu acest demers birocratic. Dacă ar exista situaţii de acest fel, s-ar vedea la angajare, când oricum se prezintă cazierul judiciar. Dascălii sunt umiliţi cerându-li-se acest document, prin care să ateste că nu au comis infracţiuni sexuale. În plus, eliberarea adeverinţei implică cel puţin două drumuri la ghişeul Poliţiei din Arad, iar unii angajaţi din şcoli vin de la 50 sau 100 de kilometri depărtare. Ei pierd două zile pentru a obţine documentul, dar cheltuielile de transport nu le decontează nimeni. Există deja o birocratizare excesivă în sistem, nu era nevoie de un document în plus pentru a fi puşi oamenii pe drumuri", a declarat preşedintele SDI Arad, sindicat în care se regăsesc peste 95% dintre angajaţii din învăţământul arădean.

Unul dintre profesorii arădeni a declarat că impunerea certificatului poate propaga în societate o impresie greşită despre comportamentul dascălilor.

"Profesorul e văzut ca un potenţial infractor, el a ajuns să fie nevoit să-şi probeze nevinovăţia în faţa angajatorului, iar nu statul să îi probeze vinovăţia atunci când e cazul. Consider că certificatul de integritate comportamentală se suprapune cu cazierul judiciar, care oricum este solicitat la angajare. Suntem umiliţi şi puşi pe drumuri inutil", a spus profesorul Ovidiu Torz.

Citește și: Profeția devastatoare de care Liviu Dragnea nu a ținut cont: ‘I-am spus-o în față’

La începutul lunii iulie, a intrat în vigoare Legea privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale (registru organizat de MAI, ţinut de structurile specializate ale unităţilor Poliţiei Române).

Persoanele fizice pot obţine certificat de integritate comportamentală în aceleaşi condiţii în care obţin certificatul de cazier judiciar, respectiv de la orice unitate de poliţie în care funcţionează ghişeu pentru eliberarea certificatelor de cazier judiciar.

Certificatul de integritate comportamentală, care are o valabilitate de şase luni, atestă faptul că persoana în cauză nu a fost condamnată pentru fapte penale de natură sexuală. Documentul nu se substituie certificatului de cazier judiciar, conform autorităţilor, şi este necesar angajaţilor care lucrează în sistemul de învăţâmânt, de sănătate sau de protecţie socială.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.