DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Klaus Iohannis a reevaluat-o pe Viorica Dăncilă: 'Mă bucură că sunt pesedişti care se trezesc şi îşi dau seama că această conducere a lui Dragnea este toxică'

Klaus Iohannis Viorica Dancilă Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, cu privire la anunţul premierului Viorica Dăncilă că va vota la referendum, că se bucură că sunt pesedişti care îşi dau seama că şefia lui Liviu Dragnea este "toxică" şi pentru PSD.

"Mă bucură că sunt pesedişti care se trezesc şi îşi dau seama că această conducere a lui Dragnea este toxică până şi pentru PSD", a susţinut Iohannis.

Citește și: Cine e, de fapt, femeia care l-ar fi ‘îngropat’ pe Radu Mazăre – Guvernul Dăncilă a ‘uns-o’ în funcție

El a fost întrebat şi cum îşi explică declaraţiile acestea în condiţiile în care Nicolae Bădălău face anticampanie.

"Este tipicul PSD-lui de a lucra cu dublă măsură - cu un mesaj, pe de o parte, ca să pară democrat, pe de cealaltă parte, prin spate, umblă să-i descurajeze pe români. Ne-am obişnuit. Pe de-o parte, unii dintre cei menţionaţi merg la Bruxelles şi se laudă că sunt proeuropeni. Pe de altă parte, în campania pentru europarlamentare, arată că Uniunea Europeană nu este pentru noi, că nu e bine cu ei", a spus Iohannis.

Citește și: Rareș Bogdan dezvăluie cum va ‘toca’ PSD-ul: Atuurile pe care le are PNL-ul

În plus, Iohannis a făcut alte două aprecieri laudative la adresa Vioricăi Dăncilă și a punctat că dacă aceasta e schimbată din funcție, PSD nu va mai primi o șansă de a da premierul României.

”Jurnalist: Domnule președinte, vreți să spuneți că premierul Viorica Dăncilă minte când afirmă că va merge și va vota la acest referendum?

Președintele României, Klaus Iohannis: Nu văd de unde ați trage această concluzie. Este ciudată.

Citește și: Ieşirea violentă a lui Andrei Caramitru îi costă scump pe cei din USR-PLUS! Foştii votanţi rup rândurile

Jurnalist: Cum înțelegeți această atitudine a premierului Dăncilă de a insista cu o remaniere, nu trecută prin Parlament, în opoziție cu poziția șefului său de partid?

Președintele României, Klaus Iohannis: În privința remanierii, abordarea premierului mi se pare cea corectă.

Citește și: Lăsată în afara Guvernului de Klaus Iohannis, Olguța Vasilescu sare la șeful statului! ‘În ciuda blocajelor’

Jurnalist: În Partidul Social-Democrat se vorbește foarte mult și despre posibilitatea retragerii sprijinului politic pentru Viorica Dăncilă, având în vedere că se opune remanierii prin Parlament. Ați fi dispus să numiți încă un premier de la PSD?

Președintele României, Klaus Iohannis: Pot să vă spun, chit că acum nu vorbim despre asta – PSD nu va primi încă o nominalizare de la mine.

Citește și: Ruptură se mărește! Decizia Vioricăi Dăncilă care îl va enerva peste măsură pe Liviu Dragnea

Jurnalist: Dacă nu se schimbă majoritatea, veți rămâne pe poziții și nu veți mai nominaliza un alt premier de la PSD?

Președintele României, Klaus Iohannis: Așa voi rămâne, da.”, a adăugat președintele.

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat miercuri, la Bacău, că va merge duminică la urne şi va vota atât pentru alegerile europarlamentare, cât şi pentru referendum. Ulterior, Dăncilă a afirmat că votează la referendum, dar nu va preciza în mod public opţiunea exprimată, care va fi însă în concordanţă cu linia stabilită de partid.

Citește și: Viorica Dăncilă, dinamitată din interior! Un greu PSD o ia la rost .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.