Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informaÈ›ii È™i È™tiri
  • experienÈ›a premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi È™tiri, exclusivități È™i breaking news
DESCARCÄ‚ APLICAÈšIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Theresa May va continua să încerce să modifice acordul de Brexit negociat cu UE

Agerpres
Theresa May

Premierul britanic Theresa May va continua să încerce să modifice acordul de Brexit negociat cu UE pentru a se asigura că Marea Britanie părăsește Blocul comunitar pe 29 martie, a declarat un purtător de cuvânt al Guvernului de la Londra, după o înfrângere simbolică suferită de May în Parlament, scrie Mediafax.

"Deși nu am obținut sprijinul Camerei Comunelor în această seară (joi, n.red.)", Guvernul de la Londra crede că Parlamentul britanic dorește modificarea acordului Brexit în așa fel încât parlamentarii să-l poată aproba, a afirmat oficialul, potrivit The Associated Press.

"Guvernul va continua să urmărească acest lucru cu UE pentru a ne asigura că vom ieși la timp, pe 29 martie", a mai declarat purtătorul de cuvânt, precizând că Theresa May consideră că parlamentarii au votat împotriva amânării ieșirii din UE pentru că erau îngrijorați de perspectiva excluderii opțiunii unui Brexit fără un acord.

Camera Comunelor a respins, joi seară, un proiect de lege care prevedea amânarea cu trei luni a ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană.

Citește și: Doi geniști au murit, iar alți doi au fost răniți, în urma unei explozii produse la un depozit de muniții din Luxemburg

Partidul Naţional Scoţian (SNP) propusese prelungirea cu trei luni a negocierilor dintre Londra şi Bruxelles pe tema ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană (Brexit).

Marea Britanie ar urma să iasă din Uniunea Europeană pe 29 martie, dar Guvernul Theresa May speră să obţină concesii suplimentare din partea Bruxellesului pentru a putea evita producerea unui Brexit fără acord.

Camera Comunelor a respins Acordul Brexit negociat de Theresa May cu Bruxellesul şi a votat o serie de amendamente. Problema este că noua formă a Acordului care ar fi aprobat de parlamentarii britanici trebuie prezentată şi Uniunii Europene, care a avertizat că proiectul de tratat nu va fi renegociat.

ACTIVEAZÄ‚ NOTIFICÄ‚RILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.